Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut în luna ianuarie 2023, faţă de luna decembrie 2022, ca serie brută cu 22%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 0,7%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În luna ianuarie 2023 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut faţă de luna decembrie 2022, ca serie brută cu 22%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 0,7%. Faţă de luna ianuarie 2022 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna ianuarie 2023, a crescut atât ca serie brută cu 5,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,3%”, arată datele INS.

Ianuarie 2023 comparativ cu decembrie 2022

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna precedentă, a scăzut, pe ansamblu, cu 22%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-23,5%), vânzările de produse nealimentare (-23%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-20%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna precedentă, cu 0,7%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,2%) şi la vânzările de produse nealimentare (+3,0%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 8,3%.

Ianuarie 2023 comparativ cu ianuarie 2022

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,7%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+9,1%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,4%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,4%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,3%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+8,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,8%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,5%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.