Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la bovine, porcine şi la păsări, în luna mai 2026, în timp ce la ovine şi caprine s-au micşorat, atât faţă de luna aprilie 2026, cât şi comparativ cu mai 2025, anunţă vineri Institutul Naţional de Statistică (INS). La ovine, scăderea este de peste zece ori, în mai, faţă de aprilie, când a fost sărbătorit Paştele ortodox.
În mai, au fost sacrificate 40 mii de capete de bovine, cu o greutate în carcasă de 6677 tone, comparativ cu 39 mii capete, în aprilie 2026, nivel similar cu mai 2025.
La porcine au fost sacrificate 324 mii capete, în mai, cu o greutate în carcasă de 30 204 tone, faţă de 321 mii capete, în aprilie 2026 şi 284 mii capete, în mai 2025.
La ovine şi caprine, numărul sacrificărilor a fost de 309 mii capete în mai, cu o greutate în carcasă de 3642 tone, în scădere faţă de aprilie, când era atins un nivel de 3875 mii capete, în contextul Paştelui ortodox, respectiv 315 mii capete, în mai 2025.
La păsări, sacrificările din luna mai au atins 33448 mii capete, cu o greutate în carcasă de 53648 tone, faţă de 32121 mii capete în aprilie şi 25060 mii capete în mai 2025, potrivit datelor INS.
