Germania, Franţa ṣi Statele Unite ale Americii ocupă primele trei locuri în topul ṭărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România. În România, în anul 2020, au fost identificate 91.217 grupuri de întreprinderi, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Germania, Franţa ṣi Statele Unite ale Americii ocupă primele trei locuri în topul ṭărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România. În România, în anul 2020, au fost identificate 91.217 grupuri de întreprinderi, din care 5.523 de grupuri de întreprinderi rezidente şi 85.694 de grupuri de întreprinderi multinaţionale (523 controlate din interior, respectiv 85.171 controlate din străinătate)”, arată datele INS.

Din totalul grupurilor de întreprinderi identificate pe plan naṭional, în anul 2020, 5.140 erau rezidente, peste 6% din total grupuri, dintre acestea peste 98% fiind constituite din două sau mai multe unităṭi legale. În anul 2020, din totalul grupurilor de întreprinderi multinaṭionale controlate din străinătate ṣi identificate în România, 13.852 sunt grupuri controlate de persoane juridice străine, iar 71.319 sunt grupuri controlate de persoane fizice străine.

Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România activează în domeniul comerţului. În anul 2020, repartizarea grupurilor de întreprinderi din România pe activităţi economice, la nivelul secţiunilor CAEN Rev.2, arată că majoritatea acestora îşi desfăşoară activitatea în: - secţiunea G - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 34% din totalul grupurilor de întreprinderi; - secţiunea F - Construcţii - 12% din totalul grupurilor de întreprinderi; - secţiunea C - Industria prelucrătoare - 10% din totalul grupurilor de întreprinderi; - secţiunea M - Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 10% din totalul grupurilor de întreprinderi; - secţiunea L - Tranzacţii imobiliare - 8% din totalul grupurilor de întreprinderi.

Grupurile de întreprinderi rezidente activează preponderent în cadrul următoarelor domenii: - secţiunea G - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 19%; - secţiunea C - Industria prelucrătoare - 11%; - secţiunea M - Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 11%; - secţiunea F - Construcţii - 11%; - secţiunea S - Alte activităţi de servicii - 9% din totalul grupurilor de întreprinderi.

În România, în anul 2020, un procent de 28,6% din numărul total de salariati din întreprinderile active şi-au desfăşurat activitatea în întreprinderi ce fac parte din grupuri multinaṭionale controlate din străinătate. În întreprinderile controlate din top 10 ṭări, în anul 2020, şi-au desfăşurat activitatea 21,4% din totalul numărului de salariaṭi la nivelul economiei naṭionale.

Raportat la ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Franţa ṣi Statele Unite ale Americii.

 Rezultatele anului 2020 indică faptul că, în funcţie de ponderea numărului de salariaţi, pe primul loc se află subgrupurile de întreprinderi controlate de persoane juridice sau persoane fizice din Germania (16,5%), pe locul doi sunt cele controlate din Franṭa (12,2%), iar pe locul trei sunt cele controlate din Statele Unite ale Americii (8,8%).

În funcţie de ponderea numărului de salariaţi în total grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din străinătate, subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în secţiunea C - Industria prelucrătoare (8,3%), în secţiunea G - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor (3,0%) şi în M - Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (2,8%). În privinţa subgrupurilor de întreprinderi controlate din Franṭa, 5,3% se regăsesc în secţiunea C - Industria prelucrătoare, iar 2,6% se regăsesc în secţiunea G - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor. Subgrupurile de întreprinderi controlate din Statele Unite ale Americii domină în secţiunea G - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor (1,8%).

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.