Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 51,7% în luna martie a acestui an, faţă de martie 2021, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În luna martie 2022, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 7% faţă de luna februarie 2022. În luna martie 2022, comparativ cu luna martie 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 51,7%”, arată datele INS.

Astfel, preţurile în industria extractivă au crescut cu 129,98% în martie 2022 faţă de martie 2021 şi au scăzut cu 2,03% faţă de februarie 2022. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 132,10% faţă de martie 2021 şi au scăzut cu 3,38% faţă de februarie 2022.

În industria prelucrătoare, preţurile au urcat cu 24,96% în martie 2022 faţă de martie 2021 şi cu 4,37% faţă de februarie 2022. La această ramură, cel mai mult s-a scumpit fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 93,75%, în martie 2022 faţă de martie 2021, şi cu 24,88%, faţă de februarie 2022. Industria metalurgică s-a scumpit cu 57,04%, în martie 2022 faţă de martie 2021, şi cu 2,47% faţă de februarie 2022.

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a scumpit cu 180,23%, faţă de martie 2021, şi cu 15,69% faţă de februarie 2022.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.