Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele nouă luni au însumat 5,161 milioane, în scădere cu 50,6% faţă de perioada similară din 2019, în timp ce înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au scăzut în această perioadă cu 49,5%, la 12,075 milioane, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul de sosiri, respectiv înnoptari nu include persoanele aflate în carantină, cazate în structurile turistice.

Nomenclatorul structurilor de cazare a fost constituit pornind de la lista structurilor de cazare autorizate, descărcată de pe site-ul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri-Departamentul pentru turism, la data de 2 iulie 2020. Lista cuprindea 14.898 structuri, din care: au fost eliminate apartamentele şi camerele de închiriat, care fac obiectul unei alte cercetari statistice (circa 4.205); 412 unităţi erau închise în momentul desfăşurării cercetării statistice ca urmare a pandemiei, 1.776 unităţi erau în reparaţii capitale şi 982 nu au completat chestionarul din alte cauze.

”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2020 au însumat 5,161 milioane, în scădere cu 50,6% faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019. Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,4%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 7,6%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,8% din total turişti străini), iar dintre aceştia 74,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene”, arată datele INS.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele nouă luni au însumat 12,075 milioane, în scădere cu 49,5% faţă de cele din perioada similară din 2019.

Din numărul total de înnoptări, în primele nouă luni înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 7,1%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 73,5% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în primele nouă luni a fost 2,4 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada ianuarie-septembrie a fost de 25,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 9,5 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada ianuarie-septembrie 2020 s-au înregistrat la bungalouri (32,8%), hoteluri (30,1%), spaţii de cazare pe nave (29,3%), casuţe turistice (25,3%), campinguri (24,7%), vile turistice (24,4%), popasuri turistice (20,2%), pensiuni agroturistice (19,1%) şi hosteluri (18,7%).

Pe judeţe, în perioada ianuarie-septembrie 2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Constanţa (975.400), Braşov (533.700), Municipiul Bucureşti (452.300), Prahova (236.300), Bihor (217.500), Sibiu (214.600), Mureş (200.800), Cluj (199.600), Vâlcea (193.300) şi Suceava (187.800) iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (3,414 milioane), Braşov (1,072 milioane), Municipiul Bucureşti (790.500), Bihor (594.300), Vâlcea (568.800), Prahova (512.600), Mureş (407.500), Suceava (397.800), Sibiu (363.600), Caraş Severin (358.100), Cluj (356.000) şi Timiş (282.800).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazareau provenit din Germania (49.600), Italia (35.300), Israel (28.400), Franţa (25.400) şi Regatul Unit (23.500).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie-septembri de 4,109 milioane, în scădere cu 59% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 81,6%, respectiv 15,8% din numărul total al sosirilor. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie-septembrie de 7,872 milioane, în scădere cu 57,3% comparativ cu perioada similară din 2019.

Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,6%, respectiv 29,8% din numărul total de plecări.

Sosirea unui turist se înregistrează când o persoană este înscrisă în registrul structurii de primire turistică cu funcţiune de cazare turistică, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi. În fiecare structură de primire turistică cu funcţiune de cazare turistică se socoteşte o singură sosire pe turist, indiferent de numărul de înnoptări rezultate din şederea sa neîntreruptă.

Înnoptarea este intervalul de 24 ore, începând cu ora hotelieră, pentru care o persoană este înregistrată în evidenţa spaţiului de cazare turistică şi beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spaţiului ocupat, chiar dacă durata de şedere efectivă este inferioară intervalului menţionat.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică exprimă relaţia între capacitatea de cazare turistică în funcţiune şi utilizarea efectivă a acesteia de către turişti, într-o perioadă determinată. Rezultă din calcul prin raportarea numărului total de înnoptări realizate, la capacitatea de cazare turistică în funcţiune, din perioada respectivă.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.