Preţul mediu al unui hectar de teren arabil a fost, în 2022, de 39.704 lei/ha, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Cel mai scăzut preţ mediu s-a înregistrat în Regiunea Nord-Est, 34.743 lei/ha, în timp ce în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv 59.263 lei/ha.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acest comunicat de presă, propus a fi difuzat pentru prima dată, prezintă date statistice pentru anul 2022, furnizate de statele membre şi diseminate de Eurostat, privind preţurile terenurilor agricole pe categorii de folosinţă, teren arabil şi păşuni permanente. Datele sunt colectate în conformitate cu o metodologie europeană comună ce asigură conceptual comparabilitatea şi uniformitatea rezultatelor. Preţurile medii ale terenurilor agricole se referă la valoarea unui hectar de teren agricol în timpul perioadei de referinţă (un an calendaristic)”, arată datele INS.

Trebuie ţinut seama de faptul că nivelul preţurilor terenurilor agricole depinde de o serie de criterii precum factori naţionali (legislaţia), factori regionali (clima şi apropierea de reţele şi sisteme de irigaţii), factori de productivitate localizaţi/specifici (calitatea solului, panta sau drenajul).

Preţurile medii ale terenurilor agricole în România

Utilizând metodologia convenită la nivel european, în România, în anul 2022, preţul mediu al unui hectar de teren arabil a fost de 39.704 lei/ha. Cel mai scăzut preţ mediu s-a înregistrat în Regiunea Nord-Est, 34.743 lei/ha, în timp ce în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv 59.263 lei/ha.

În anul 2022, comparativ cu anul precedent, în România s-a înregistrat o creştere de aproximativ 6,1% a preţului mediu pentru terenul arabil, cea mai însemnată creştere fiind observată în Regiunea de Nord- Vest a României (+23,5%).

Preţul mediu al păşunilor permanente a înregistrat o creştere de aproximativ 6% în anul 2022, faţă de anul anterior, pe total ţară, cea mai importantă creştere fiind în Regiunea Nord-Est (+14,9%).

Preţurile medii ale terenurilor agricole în Uniunea Europeană (UE)

 În anul 2022, preţul mediu al unui hectar de teren arabil în Europa a înregistrat variaţii semnificative. Potrivit datelor disponibile pentru 19 state membre ale UE în anul 2022, preţurile terenului arabil au fluctuat între un minim de 3.700 euro în medie în Croaţia şi un maxim de 233.230 euro în medie în Malta, în timp ce în România preţul mediu a fost de 8.051 euro/ha.

Preţul mediu al păşunilor permanente în statele membre ale UE, în anul 2022, a variat de la un minimum de 1.887 euro/ha în Bulgaria până la un maximum de 46.305 euro în Luxemburg, în timp ce în România preţul mediu a fost de 5.671 euro/ha.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.