În primele şapte luni, s-au eliberat 20.196 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada 1.I – 31.VII.2023 s-au eliberat 20.196 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 24% faţă de perioada 1.I – 31.VII.2022. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1460 autorizaţii), Sud-Muntenia (-1019), Nord-Vest (-983), Vest (-841), Nord-Est (-642), Sud-Est (-623), Sud-Vest Oltenia (-497) şi Centru (-316)”, arată datele INS.

Iulie 2023 comparativ cu iunie 2023

În luna iulie 2023 s-au eliberat 3.056 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+1,3% faţă de luna iunie 2023), cu o suprafaţă utilă totală de 871.621 mp (+8,9%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,5% sunt pentru zona rurală.

În luna iulie 2023 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (+38 autorizaţii).

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+56 autorizaţii), Centru (+46), Nord-Est (+35) şi Bucureşti-Ilfov (+24). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-62 autorizaţii), Vest (-29), Nord-Vest (-26) şi Sud-Est (-6).

În luna iulie 2023 s-au eliberat 548 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-4,5 % faţă de luna iunie 2023), în suprafaţă utilă totală de 443.557 mp (+35,6 %). Comparativ cu luna precedentă, în luna iulie 2023 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+116.490 mp).

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+131.948 mp), Vest (+43.469), Bucureşti-Ilfov (+31.572), Sud-Est (+8.312) şi Centru (+4.495). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-82.408 mp), Sud-Vest Oltenia (-17.449) şi Sud-Muntenia (-3.449).

Iulie 2023 comparativ cu iulie 2022

În luna iulie 2023 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-20,9%) cât şi a suprafeţei utile totale (-23,8%), comparativ cu luna iulie 2022. În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-809 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-206 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-201), Vest (-148), Nord-Est (-102), Sud-Est (-101), Nord-Vest (-56), şi Sud-Vest Oltenia (-10). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+15 autorizaţii).

Comparativ cu luna iulie 2022, în luna iulie 2023 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+4%) cât şi a suprafeţei utile totale (+73,3%). În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+187.612 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+154.167 mp), Nord-Est (+34280), Vest (+28497), Bucureşti-Ilfov (+21.766) şi Sud-Est (+5.351). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-33.348 mp), Sud-Muntenia (-21.780) şi Sud-Vest Oltenia (-1.321).

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.