INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total au crescut cu 3,8%, în termeni nominali, în primele 11 luni din 2025

INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total au crescut cu 3,8%, în termeni nominali, în primele 11 luni din 2025

Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă), au crescut, în termeni nominali, cu 3,8%, în primele 11 luni din 2025, faţă de perioada similară din 2024, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS).

”Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2025 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2024 cu 3,8% datorită creşterilor înregistrate în: industria bunurilor de uz curent (+7,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,8%), industria bunurilor de capital (+3,7%) şi industria bunurilor intermediare (+3,2%)”, arată datele INS.

Noiembrie 2025 comparativ cu octombrie 2025  

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în luna noiembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, pe ansamblu, cu 12,6% ca urmare a săderilor înregistrate în industria bunurilor de capital (-16,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-13,5%), industria bunurilor intermediare (-6,9%) şi în industria bunurilor de uz curent (-1,4%).   

Noiembrie 2025 comparativ cu noiembrie 2024 

Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în luna noiembrie 2025, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 4,1% ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (-9,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-6,6%) şi în industria bunurilor de capital (-2%).

Industria bunurilor de uz curent a crescut cu 2,8%.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră