Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut în termeni nominali, în primul semestru, cu 2,4%, faţă de primele şase luni din 2022, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cifra de afaceri din industrie a crescut în termeni nominali, în perioada 1.I-30.VI.2023, comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2022, pe ansamblu, cu 2,4%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+3,3%). Industria extractivă a scăzut cu 14%. Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+12,1%), industria bunurilor de uz curent (+9,8%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,2%)”, arată datele INS.

Scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-22,5%) şi în industria bunurilor intermediare (-3,3%).

Iunie 2023 comparativ cu mai 2023

Cifra de afaceri din industrie, a scăzut în termeni nominali, în luna iunie 2023, comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 5,7%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-6%). Industria extractivă a crescut cu 2,7%.

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-14,1%), industria bunurilor intermediare (-6,9%), industria energetică (-6,5%), industria bunurilor de capital (-5,2%) şi industria bunurilor de uz curent (-2,2%).

Iunie 2023 comparativ cu iunie 2022

Cifra de afaceri din industrie, a scăzut în termeni nominali, în luna iunie 2023, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 0,7%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria extractivă (-12,7%) şi industria prelucrătoare (-0,2%).

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria energetică (-47,4%) şi industria bunurilor intermediare (-3,3%).

Creşteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+14,5%), industria bunurilor de uz curent (+5,4%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,6%).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.