Inflaţia din zona euro a încetinit uşor în noiembrie, potrivit cifrelor preliminare publicate de biroul european de statistică Eurostat, datorită preţurilor care au coborât de la nivelurile record şi au fost sub aşteptările analiştilor, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţurile de consum au înregistrat în ultimele luni creşteri puternice în regiunea cu 19 state membre, iar inflaţia a urcat peste pragul de 10% luna trecută, evidenţiind gravitatea crizei costului vieţii din blocul monedei unice.

Datele iniţiale de miercuri au arătat însă că inflaţia generală a fost în noiembrie de 10% , în termeni anuali, reprezentând o încetinire de 0,6 puncte procentuale faţă de octombrie.

Energia şi alimentele au continuat să contribuie la cifrele ridicate ale inflaţiei, dar cu o scădere vizibilă în cazul energiei.

Potrivit Eurostat, creşterea anuală a preţurilor energiei a fost de 34,9% în noiembrie, faţă de 41,5% în octombrie.

”Încetinirea inflaţiei totale IAPC ,de la 10,6% în octombrie la 10,0% în noiembrie, a fost prima înregistrată din iunie 2021 şi a fost mai mare decât erau aşteptările iniţiale”, a declarat Andrew Kenningham, economist-şef pentru Europa la Capital Economics, într-o notă.

”Nu am fi surprinşi să vedem accelerarea ratei generale a inflaţiei din nou în decembrie sau ianuarie, având în vedere volatilitatea cifrelor lunare, dar nu există nicio îndoială că va încetini rapid anul viitor”, a adăugat el.

Reducerea inflaţiei vine după un set similar de date din Statele Unite. Indicele preţurilor de consum din SUA, pentru luna octombrie, a fost sub aşteptări.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.