Judeţul Ilfov a investit, în ultimii ani, 300 de milioane de lei în infrastructura de transport rutier – drumuri judeţene şi drumuri comunale - proiecte în valoare de 120 de milioane de lei fiind deja finalizate, în timp ce altele, a căror valoare totală se ridică la 200 de milioane de lei, sunt încă în implementare. Preşedintele instituţiei, Hubert Thuma, speră ca, în cadrul următorului exerciţiu financiar din fonduri europene, regiunea Bucureşti-Ilfov să atragă cel puţin două miliarde de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Noi investim foarte mult în infrastructură rutieră şi din bugetul nostru propriu. De când sunt preşedinte, am investit circa 300 de milioane de lei în infrastructura rutieră din Ilfov şi mă refer aici la drumuri judeţene şi drumuri comunale, din care proiecte de peste 120 de milioane le-am închis deja şi sunt încă 200 de milioane în proiecte care sunt în derulare acum”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov joi, la Maratonului Infrastructurii şi Mobilităţii, eveniment organizat de Profit.ro.
Întrebat în ce zone va găsi judeţul surse de finanţare pentru viitoarele proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport, Hubert Thuma a răspuns: „Evident că ne uităm la bani europeni”, arătând că speră ca, în următorul exerciţiu financiar pe fonduri europene, regiunea Bucureşti-Ilfov să beneficieze de cel puţin 2 miliarde până la 4 miliarde de euro. 
„Pe hârtie par foarte mulţi bani, dar dacă ne aplecăm pe nevoile pe care le are această regiune, nu sunt mulţi. Căutăm finanţări, evident, peste tot. În primul rând încercăm să atragem cât mai mulţi investitori privaţi, pentru că cu cât mai multe firme îşi construiesc bazele în regiunea Bucureşti-Ilfov, cu atâta bugetele autorităţilor locale cresc”, a adăugat Hubert Thuma.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.