Huawei şi-a prezent, marţi, în cadrul unei eveniment desfăşurat la Paris, noile flagship-uri - P20 şi P20 Pro. Acoperite cu sticlă încadrată de o ramă metalică, cele două smartphone-uri se remarcă prin crestătura din partea superioară a ecranului, inspirată, evident, de iPhone X.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două terminale sunt securizate atât printr-un sistem de recunoaştere facială, despre care producătorul spune că este mai rapid decât cel folosit de Apple, cât şi printr-un senzor de amprente integrat în butonul fizic de sub ecran, care poate fi utilizat asemenea unui touchpad.

P20 este cel mai mic dintre cele două, cu un ecran de 5,8 inch şi o rezoluţie de 1.080 x 2.244 pixeli. În spatele acestuia se ascund chipsetul Kirin 970, 4 GB memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare.

Sistemul foto dual al lui P20 foloseşte o cameră RGB de 12 MP cu f/1.6 şi o cameră alb-negru de 20 MP cu aceeaşi apertură. Utilizatorii se vor putea bucura de un zoom optic 2x şi filmare HD în slow motion cu 960 de cadre pe secundă. Camera frontală are o apertură f/2.0 şi va realiza selfie-uri la o rezoluţie de 24 MP.

Huawei P20 dispune de o baterie de 3.400 mAh, care suportă sistemul Huawei de încărcare rapidă Super Charge.

Cel de-al doilea smartphone prezentat, P20 Pro, se remarcă prin sistemul foto compus din trei camere. Două dintre acestea sunt color şi au 40 MP cu f/1.8 respectiv 8 MP cu f/2.4. A treia este montată separat şi dispune de un senzor monocrom de 20 MP şi f/1.6.

Ca rezultat, în plus faţă de P20, acest model dispune de un zoom optic 3x.

P20 Pro are un ecran de 6,1 inch, cu aceeaşi rezoluţie ca P20. Specificaţiile tehnice mai diferă prin cei 6 GB RAM şi cei 128 GB memorie internă de stocare. De asemenea, telefonul mai mare include şi o baterie de 4.000 mAh.

Ambele smartphone-uri vor fi disponibile imediat după prezentarea oficială. P20 va costa 680 de euro, iar P20 Pro 900 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.