Aflat în mare dificultate din cauza embargourilor americane, producătorul chinez Huawei a prezentat planuri pentru o fabrică care ar putea să-i garanteze autonomia în ceea ce priveşte dezvoltarea cipurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Huawei a anunţat că va construi o fabrică de cipuri în Shanghai prin care va dezvolta resurse pentru diviziile sale, inclusiv cea telecom, fără a folosi tehnologii americane.

Fabrica va fi operată de Shanghai IC R&D Center, companie cu expertiză în domeniul cipurilor, susţinută de autorităţile locale.

Experţii consideră că această fabrică va juca un rol crucial în supravieţuirea pe termen lung a Huawei, care nu are experienţă în dezvoltarea cipurilor, bazându-se până acum pe ceea ce primea de la partenerii americani.

În prima fază, viitoarea fabrică va experimenta cu cipuri pe 45 de nanometri. Aceste cipuri folosesc o tehnologie veche de 15 ani, aflată mult în urma celei actuale.

În a doua fază, care ar trebui să înceapă până la finele anului viitor, se va trece la procesul pe 28 nanometrii, mai puţin vechi dar tot departe de nivelul actualul.

Pe baza acestor cipuri, Huawei va putea dezvolta televizoare smart şi alte dispozitive de IoT.

În a treia etapă, care are ca ţintă 2022, aici se vor produce cipuri pe 20 nanometri. Acestea pot fi folosite în cadrul echipamentelor telecom, acolo unde Huawei suferă cel mai tare din cauza sancţiunilor.

Statele Unite au impus embargou celor de la Huawei în luna mai, embargou care a fost înăsprit mai apoi în luna august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.