Hidroelectrica anunţă că va ajusta preţul energiei active pentru clienţii noi şi pentru contractele care ajung la termen/ Creştere de aproximativ 13% a preţului energiei active/ Impactul asupra preţului final este de aproximativ 7%

Hidroelectrica anunţă că va ajusta preţul energiei active pentru clienţii noi şi pentru contractele care ajung la termen/ Creştere de aproximativ 13% a preţului energiei active/ Impactul asupra preţului final este de aproximativ 7%

Compania Hidroelectrica a anunţat că va ajusta, din luna octombrie, preţul energiei active pentru clienţii noi şi pentru contractele care ajung la termen, această ajustare reprezintă o creştere de aproximativ 13% a preţului energiei active. ”În funcţie de zona de distribuţie, impactul asupra preţului final este de aproximativ 7%”, adaugă compania.

"Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, preţul energiei active pentru clienţii noi şi pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh. Ajustarea reprezintă o creştere de aproximativ 13% a preţului energiei active şi se situează sub nivelul cumulat al inflaţiei din perioada în care preţul Hidroelectrica a fost menţinut neschimbat. În funcţie de zona de distribuţie, impactul asupra preţului final este de aproximativ 7%", arată compania, într-un comunicat de presă transmis luni.

Potrivit sursei citate, în această perioadă, activitatea companiei a fost influenţată de creşterea generală a costurilor, de evoluţia preţurilor carburanţilor, precum şi de condiţiile hidrologice nefavorabile, care au afectat disponibilitatea resursei de apă şi, implicit, producţia de energie hidro.

"Hidraulicitatea anului 2026 a fost una deficitară începând cu luna aprilie, situaţia devenind mai accentuată din luna iunie, când, pe aproape toate amenajările importante, debitele s-au situat sub jumătate din mediile multianuale. Edificatoare sunt evoluţiile debitelor afluente medii lunare pe Dunăre, având în vedere că Porţile de Fier are o pondere de aproximativ 40% din total energie produsă de Hidroelectrica. Astfel, debitele aferente lunilor iulie şi august au ajuns la valori de 39,7%, respectiv 36,1% din mediile multianuale, acestea situându-se în continuare, la data prezentei, la minime istorice, sub nivelul de 1.400 mc/s", scrie în comunicat.

Totodată, ca urmare a modificării mecanismului de contribuţii aplicabile costului energiei electrice produse de Hidroelectrica, preţul apei uzinate a crescut cu 7,32%, de la 37 lei/MWh la 39,71 lei/MWh, începând cu luna iunie 2026.

În acelaşi timp, preţurile energiei tranzacţionate pe piaţa angro au crescut. Pentru energia în bandă aferentă trimestrului IV 2026 şi trimestrului I 2027, preţurile de tranzacţionare au ajuns la aproximativ 900 lei/MWh.

"În pofida acestor presiuni, Hidroelectrica a ales să limiteze ajustarea preţului şi să păstreze în continuare o ofertă competitivă pentru consumatorii casnici. Cu o cotă de aproximativ 20% din piaţa de furnizare către clienţii casnici, Hidroelectrica are astăzi un rol important pe piaţa de energie din România. Poziţia de lider şi numărul mare de clienţi reprezintă, în acelaşi timp, o responsabilitate: aceea de a menţine un echilibru între sustenabilitatea activităţii companiei şi accesul consumatorilor la o ofertă competitivă", mai scrie în comunicat.

"Am urmărit ca această ajustare să fie una echilibrată şi responsabilă. În ultimii ani, Hidroelectrica a absorbit o parte importantă din creşterea costurilor, menţinând un preţ foarte competitiv pentru clienţii săi. Astăzi ne confruntăm cu o combinaţie de factori obiectivi: inflaţie, creşterea costurilor operaţionale şi ale carburanţilor, condiţii hidrologice nefavorabile şi preţuri ridicate ale energiei pe piaţa angro. Cu toate acestea, am ales să păstrăm o ofertă cât mai avantajoasă pentru consumatori. Pentru noi, competitivitatea nu înseamnă doar un preţ atractiv la un moment dat, ci capacitatea de a oferi clienţilor energie la un preţ corect şi sustenabil pe termen lung", a declarat Iulius-Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica.

Noul preţ se aplică doar clienţilor noi şi contractelor care ajung la termen şi nu are caracter retroactiv.

Conform comunicatului, chiar şi după ajustare, compania îşi menţine obiectivul de a oferi una dintre cele mai competitive oferte de energie electrică pentru consumatorii casnici din România, demonstrând că interesele clienţilor reprezintă un criteriu important în fundamentarea politicii comerciale a Hidroelectrica.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră