Guvernul a aprobat, vineri seară, o Ordonanţă de Urgenţă care prevede acordarea de sprijin financiar celor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul viticulturii şi viniculturii, aceştia urmând a beneficia de un ajutor de 500 de euro pentru fiecare hectar cultivat, dar nu mai mult de o sută de mii de euro pentru un beneficiar. Executivul anunţă de asemenea lansarea programului „Agri Invest”, după modelul „IMM Invest”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat, sâmbătă, că, la propunerea Guvernului României  Comisia Europeană a aprobat  o schemă de ajutor de stat de aproape e 60 de milioane de lei pentru producătorii din domeniul viticol afectaţi de efectele pandemiei. După aprobarea acestei scheme de ajutor de stat de către Comisia Europeană. Guvernul a adoptat, vineri seară, o Ordonanţă de Urgenţă pentru instituirea acestui ajutor de stat.
„Este vorba despre un ajutor acordat producătorilor din sectorul viti-vinicol în cuantum de 500 de euro pe hectar, dar nu mai mult de 100.000 de euro pe beneficiar. Bugetul total al acestui program este de 60 de milioane de lei” a anunţat şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă. 
Dancă anunţă de asemenea adoptarea unui program pe modelul IMM Invest pentru fermieri, sub denumirea „Agro Invest”.
„Prin acest program se acordă un plafon de garanţii de stat de un miliard de lei pentru fermierii care vor accesa credite pentru capital de lucru şi pentru investiţii cu garanţii de stat şi cu dobândă subvenţionată la fel ca în programul IMM Invest, care în acest moment a ajuns la un plafon de peste 16 miliarde de lei garanţii de stat acordate IMM-urilor, vorbim despre peste 22.000 de întreprinderi mici şi mijlocii care în această perioadă au avut posibilitatea să acceseze finanţare bancară cu garanţii de stat şi dobândă subvenţionată”, a precizat Ionel Dancă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.