Guvernul a făcut joi primul pas în vederea înfiinţării, în maximum două luni, a unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), un mecanism de finanţare care va identifica şi materializa oportunităţi de investiţii cu impact în economie şi care va contribui la eforturile României de obţinere a statutului de piaţă emergentă, a declarat joi ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, în cadrul unei conferinţe de presă. Fondul va fi finanţat prin participaţii şi dividende ale companiilor de stat, care în prezent ajung în buget, astfel că are ca efect scoaterea unei părţi din cheltuielile statului în afara bugetului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Programul de guvernare al actualului guvern prevede, ca principală măsură pentru stimularea investiţiilor publice, crearea FSDI, alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăşi 10 miliarde euro la orizontul anului 2020.

Executivul a discutat joi măsura înfiinţării în maximum două luni a acestui fond, potrivit lui Petrescu.

În plus, Executivul a formalizat constituirea unui comisii interministeriale formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului de Finanţe, reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

”Reprezentanţii au avut discuţii cu principalii jucători din arena investiţională naţională, regională, astfel încât să acompaniem acest proces de lansare a fondului şi cu avizul şi asentimentul lor general. Azi e ziua în care formalizăm demersul, de mâine aceste comisii se adună, emit raportul, emit puncte de vedere. Următorul pas va fi un alt act normativ care va avea central actul constitutiv, unde vom avea exact mecanismul de funcţionare”, a spus Petrescu.

Conducerea fondului va asigurată de un comitet director, ai cărui membri vor fi recrutaţi public şi transparent, a susţinut ministru, care a dat asigurări că nu va fi vorba de o nouă sinecură politică.

Statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acţionar unic pe toată perioada de funcţionare a fondului.

În viziunea Guvernului, FSDI va contribui şi la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile prin asigurarea surselor financiare de cofinanţare a proiectelor de investiţii.

Fondul se vrea un partener pentru investitori instituţionali precum Banca Europeană de Reconstruţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Eeuropeană de Investiţii (BEI), Banca Mondială, cât şi pentru fonduri de investiţii sau alţi investitori privaţi.

Astfel de fonduri suverane există, în prezent, mai ales în state cu resurse energetice mari, precum Rusia, Norvegia sau Arabia Saudită, în scopul de a evita "sindromul olandez" (aprecierea monedei naţionale şi scăderea competitivităţii celorlalte sectoare din cauza încasărilor mari din hidrocarburi).

Însă ideea a început să se extindă la state emergente, precum Turcia sau Polonia, care au ambiţia să îşi extindă influenţa regională prin intermediul unor astfel de mecanisme financiare.

Unii economişti avertizează că un astfel de fond riscă să aibă ca efect scoaterea unor sume din buget şi de sub mecanismele obişnuite de control a bugetului, iar banii pot fi cheltuiţi în mod discreţionar de către guvernanţi, într-o manieră netransparentă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.