Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Economiei, o schemă multianuală de ajutor de stat în valoare de 900 milioane lei (circa 200 milioane euro), pentru perioada 2017-2020, pentru a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din România, potrivit unui comunicat publicat joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Măsura, care ar trebui să se aplice de anul viitor, de către viitorul Guvern, a fost aprobată în contextul criticilor privind modul cum se acordă ajutoare de stat în România.

Guvernul are o schemă generoasă de ajutoare de stat, de 145 milioane euro în 2016, pentru investiţii de cel puţin 10 milioane euro, la care au acces în principal corporaţiile prezente în România. 

Pentru IMM-uri, sprijinul financiar aprobat de guvern ar urma să se acorde din bugetul statului sub forma unor granturi pentru rambursarea cheltuielilor eligibile, în scopul realizării anumitor investiţii. 

"Analizele noastre au relevat că există foarte multe proiecte investiţionale cuprinse între 1 milion şi 10 milioane de euro, care îşi vor susţine creşterea datorită acestui program. Este o mare nevoie de fonduri cuprinse în acest interval, mai ales în rândul firmelor cu capital autohton", a declarat vicepremierul Costin Borc, citat în comunicat.

Data estimată la care va intra în vigoare această schemă este luna octombrie 2016, iar perioada estimată în care se vor efectua plăţile ajutorului de stat este 2017-2023.

Selecţia beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat şi cu respectarea unor condiţii de eligibilitate. Sumele necesare derulării acestei scheme vor fi alocate anual, din bugetul de stat, începând cu anul 2017, bugetul anual maxim al schemei fiind de 225 milioane lei (50,5 milioane euro).

Ajutorul de stat este nerambursabil şi se acordă în raport cu cheltuielile eligibile şi în limita maximă admisă. Beneficiarul trebuie să asigure cofinanţarea investiţiei fie din resurse proprii, fie prin finanţare externă.

Guvernul estimează că 200 de beneficiari vor primi aceste ajutoare financiare, iar rezultatele obţinute prin acordarea acestor ajutoare vor conduce la creşterea numărului locurilor de muncă şi a încasărilor la bugetul de stat.

Administratorii schemelor de ajutor de stat destinate IMM-urilor sunt Oficiile Teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie, structuri aflate în subordinea Ministerului Economiei.

În august, Ministerul Finanţelor a publicat lista ajutoarelor de stat pentru firmele care investesc minimum 10 milioane de euro, la care au acces în general marile corporaţii, care include şase firme, între care Pirelli, Arctic şi Bosch.

Cerea de subvenţii a fost de trei ori mai mare decât oferta statului, în condiţiile în care Guvernul a crescut cu 50%, până la 145 milioane euro, bugetul alocat schemei de ajutor pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.