Peste 150 de brand-uri internaţionale şi locale din domeniile energetic şi protecţiei mediului şi 40 de speakeri participă, începând de joi, la Târgul Green Energy Expo & Romenvirotec.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi alte oficialităţi guvernamentale vor participa la deschiderea celui mai mare târg de energii regenerabile şi protecţia mediului din România – GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, care va avea loc în perioada 11-13 aprilie 2024, la Centrul Expoziţional Romexpo. Parteneri în organizarea şi promovarea acestui eveniment, Cancelaria Prim-Ministrului şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor îşi propun să-şi consolideze eforturile în promovarea sustenabilităţii şi inovaţiei în domeniul protecţiei mediului, prin oferirea unei platforme valoroase pentru schimbul de cunoştinţe şi bune practici la nivel internaţional, subliniind astfel angajamentul României faţă de politicile de mediu şi dezvoltare durabilă”, a transmis, miercuri, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Instituţia precizeacă că, la târgul de la Romexpo, vor participa peste 150 de brand-uri internaţionale şi locale din domeniile energetic şi protecţiei mediului, 40 de speakeri internaţionali şi locali şi vor avea loc demonstraţii de tehnologii şi echipamente pe teren exterior. Evenimentul va oferi o varietate impresionantă de standuri şi expoziţii, inclusiv standuri de mari dimensiuni (400 de mp).

”Concomitent cu expoziţia de prestigiu în domeniul energiei verzi şi protecţiei mediului, va avea loc şi Forumul Internaţional de Mediu, organizat de revista Infomediu Europa, în parteneriat cu Cancelaria Prim-Ministrului şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Evenimentul va include sesiuni plenare, workshop-uri şi paneluri de discuţii, cu scopul de a aduce împreună lideri de opinie, experţi internaţionali, reprezentanţi ai Guvernului şi iniţiative private pentru a dezbate şi dezvolta soluţii sustenabile pentru provocările globale ale mediului”, se mai arată în comunicat.

”Participarea este un bun prilej pentru a discuta, a ne informa, a asculta, a vedea exemple de bune practici, dar şi pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător şi la promovarea energiei verzi. Cele două evenimente vor fi platformele care ne vor ajuta să vedem cum putem să fim mai buni pentru fiecare dintre noi. De aceea, este important să lucrăm împreună pentru un viitor mai sustenabil!”, a declarat consilierul de stat pe probleme de mediu Mihaela Frăsineanu, încurajând participarea tuturor celor interesaţi să afle mai multe despre inovaţiile şi soluţiile sustenabile în domeniul energiilor regenerabile şi al protecţiei mediului.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.