Uzina de automobile Gorki, parte a grupului rus GAZ, care a fost contractată pentru asamblarea maşinilor Volkswagen, a intentat un proces pentru a recupera 28,4 miliarde de ruble (348 de milioane de dolari) de la producătorul german de automobile, potrivit documentelor din instanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procesul, despre care nu au fost încă publicate detaliile, a fost depus la tribunalul regional Nijni Novgorod, pe 7 aprilie.

Volkswagen a refuzat să comenteze.

Grupul GAZ încearcă deja să recupereze 15,6 miliarde de ruble de la fostul său partener, într-un proces separat.

Volkswagen a oprit operaţiunile în Rusia în martie 2022, la scurt timp după ce Moscova a ordonat să intrarea în Ucraina a zeci de mii de militari.

Un tribunal a îngheţat activele companiei în Rusia pe 17 martie, dar ordinul a fost ridicat pe 3 aprilie.

Volkswagen intenţionează să-şi vândă activele ruseşti, inclusiv o fabrică de maşini din Kaluga, cu o capacitate de 225.000 de vehicule pe an, dar nu a luat încă o decizie cu privire la cedare.

VW este în curs de a solicita aprobarea vânzării de către agenţiile guvernamentale ruse, a spus producătorul auto.

Fabricile Volkswagen din Kaluga şi Nijni Novgorod şi-au încetat producţia în martie anul trecut, după ce compania a anunţat suspendarea operaţiunilor în Rusia până la o nouă notificare. În vară, compania a decis să închidă fabrica de la Nijni Novgorod.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.