Grupul MOL a anunţat miercuri că achiziţionează 100% din Normbenz Slovakia s.r.o. de la Normeston Group Cyprus Limited de către Slovnaft (membru al Gupului MOL), prin vânzare de acţiuni, constând în 16 staţii de servicii Lukoil în Slovacia. MOL a încheiat totodată o tranzacţie şi cu Marché International AG în vederea achiziţionării companiei care operează nouă restaurante în Ungaria sub marca Marché.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Grupul MOL anunţă achiziţia a 100% din Normbenz Slovakia s.r.o. de la Normeston Group Cyprus Limited de către Slovnaft (prin vânzare de acţiuni) constând în 16 staţii de servicii Lukoil în Slovacia. MOL a încheiat o tranzacţie şi cu Marché International AG în vederea achiziţionării companiei care operează nouă restaurante în Ungaria sub marca Marché", a informat MOL.

Acordurile se încadrează în strategia actualizată pe termen lung “Shape Tomorrow" 2030+ a Grupului care pune un accent deosebit pe dezvoltarea segmentului Consumer Services.

Mai multe informaţii despre evenimentele din domeniul energiei vor fi prezentate în cadrul videoconferinţei News.ro Energy Road  - Energie la tine acasă, care va avea loc pe 30 martie, începând cu ora 10.00.

"Continua dezvoltare a ofertelor de produse alimentare şi nealimentare din staţiile de servicii, precum şi extinderea reţelei fac parte din strategia noastră actualizată şi ne susţin obiectivul de a deveni lider regional în sectorul vânzării de Retail a carburanţilor şi al cumpărăturilor de zi cu zi. În acest sens, suntem şi mai hotărâţi să identificăm noi oportunităţi. Adăugarea celor 16 staţii de servicii Lukoil în Slovacia ne dă ocazia să ne extindem prezenţa în această ţară şi să introducem conceptul Fresh Corner în noile staţii Slovnaft. Achiziţia companiei care operează restaurantele Marché în Ungaria creează noi perspective şi pentru MOL, deoarece poate completa oferta gastro şi poate ajunge la un public mai larg cu serviciile sale din Retail", a declarat Réter Ratatics, vicepreşedinte executiv pentru Segmentul Consumer Services al Grupului MOL.

Achiziţionarea a 100% din Normbenz Slovakia s.r.o. constă în 16 benzinării Lukoil în Slovacia, cu o acoperire naţională. Staţiile completează reţeaua Slovnaft din ţară, formată în prezent din 254 staţii de servicii. Reţeaua va continua să funcţioneze sub marca Slovnaft. Slovnaft intenţionează să introducă şi conceptul Fresh Corner după preluare, cu produse gastro şi alte servicii care fac deja parte din oferta comercializată prin reţeaua Slovnaft. Tranzacţia urmează să fie aprobată de către Oficiul Antimonopol, autoritatea de concurenţă din Republica Slovacia (AMO).

Şapte dintre cele nouă restaurante achiziţionate de la Marché International erau parte integrantă a staţiilor de servicii MOL de mai bine de 10 ani.

Conceptul Fresh Corner a fost lansat în 2015, lanţul Fresh Corner cuprinde în prezent 955 de unităţi, iar conceptul a generat o creştere cu 510 milioane dolari a rezultatului EBITDA al grupului.

Grupul Slovnaft este o companie integrată de rafinare şi petrochimie cu sediul în Bratislava, Slovacia. Principala companie a grupului este Slovnaft, a.s., care operează una dintre cele mai complexe rafinării din Europa şi prelucrează până la 6 milioane de tone de ţiţei pe an. Mai bine de jumătate din producţia Slovnaft merge la export pe pieţele central şi vest europene. Slovnaft operează cea mai mare reţea de 254 de staţii de servicii din Slovacia.

Grupul MOL este o companie de petrol şi gaze internaţională integrată, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări şi 25.000 de angajaţi în întreaga lume. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări. Grupul MOL operează trei rafinării şi două combinate petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 243 în România.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.