Grupul Knauf, din care fac parte Knauf Insulation România şi Knauf Gips, doi dintre cei mai mari jucători de pe piaţa materialelor de construcţii, va investi în România peste 200 milioane de euro, în două unităţi de producţie în judeţele Mureş şi Cluj, pentru materiale de izolaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Grupul Knauf, din care fac parte Knauf Insulation România şi Knauf Gips, doi dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa materialelor de construcţii, anunţă cea mai mare investiţie din domeniu în România din ultimii 5 ani, în valoare de peste 200 de milioane de euro. Investiţia grupului german pe piaţa locală se va concretiza prin dezvoltarea a două unităţi de producţie în judeţele Mureş şi Cluj, pentru materiale de izolaţii, respectiv pentru gips-carton şi profile metalice, care împreună vor genera peste 200 de noi locuri de muncă”, anunţă grupul.

Investiţiile au ca obiective încurajarea producţiei locale a materialelor de construcţii, oferind posibilitatea României de a asigura o parte din necesarul intern, precum şi de a deveni un exportator în regiune, mai ales în contextul în care lanţurile de aprovizionare sunt afectate şi influenţează capacitatea logistică europeană. 

„Acest angajament demonstrează încrederea noastră în România şi colegii noştri de aici. Împreună, stabilim noi standarde pentru a construi şi a locui aici. Prin această investiţie de peste 200 de milioane de euro, sprijinim concret iniţiativa de economisire a energiei. În plus noile unităţi de producţie sprijină ambiţiile de creştere ale Grupului Knauf şi transmit un mesaj important clienţilor noştri din România, Europa Centrală şi de Est. Într-un moment în care eficienţa energetică este mai importantă ca niciodată în lumina situaţiei internaţionale, această dezvoltare arată că ne pasă de clienţii noştri şi că le aducem soluţiile de înaltă calitate mai aproape ca niciodată”, declară Alexander Knauf, partener general al Grupului Knauf.

Importanţa pieţei româneşti pentru grupul Knauf a crescut în ultimii ani. Deşi iniţial România a importat materiale Knauf, compania produce acum o bună parte din produse pentru a acoperi cererea locală de aici şi exportă în regiunile învecinate.

Investiţia în noua fabrică Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa materialelor izolante, parte a Grupului Knauf, în valoare de peste 135 milioane de euro, va contribui la creşterea eficienţei energetice în Europa de Est. 

În prima etapă s-au investit peste 4 milioane de euro în modernizarea şi retehnologizarea fabricii existente, preluată de companie la începutul anului, pentru a creşte producţia de la 7.000 de tone pe an de vată minerală la 10.000 de tone.

Noua unitate de producţie ce urmează să fie  finalizată, în 2024, va fi cea mai modernă fabrică de vată Knauf Insulation din Europa Centrală şi de Est, va crea peste 100 de noi locuri de muncă şi va asigura o producţie anuală de peste 75.000 de tone de vată minerală cu scopul de a deservi atât necesarul intern, cât şi pieţele din Europa Centrală şi de Est.

„Fiind o afacere de familie cu Menschlichkeit (umanitatea) ca una dintre valorile noastre de bază, este important pentru noi să fim un angajator bun şi un vecin bun în toate comunităţile unde activăm. Suntem mândri că jucăm un rol atât de important în comunitatea şi economia din Târnăveni şi aşteptăm cu nerăbdare să ne consolidăm relaţia cu cei cu care lucrăm la fabrică, comunitatea locală şi autorităţile române”, a declarat Adrian Garofeanu, director general al Knauf Insulation România şi Bulgaria.

Fabrica va juca un rol important oferind capacitate suplimentară de vată minerală în următorii ani contribuind astfel la îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi va încuraja mai multe renovări în România şi regiune.

”Produsele Knauf Insulation contribuie la economia de energie a clădirilor, iar în România aproximativ 85% din clădiri au nevoie de izolaţie pentru a îndeplini cerinţele de performanţă energetică. Ca urmare, există o nevoie urgentă de a inspira un val de renovare în toată ţara pentru a ajuta la reducerea consumului de energie şi la îmbunătăţirea securităţii energetice a ţării. Pe lângă economisirea energiei, renovarea clădirilor reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi stimulează economia”, precizează grupul.

În Europa, clădirile sunt responsabile pentru 36% din emisiile de CO2, iar renovarea contribuie la o acţiune semnificativă împotriva schimbărilor climatice, creând în acelaşi timp mii de noi locuri de muncă.

De asemenea, Knauf Gips investeşte 76 milioane euro într-o fabrică de plăci din gips-carton şi profile metalice la Huedin, judeţul Cluj.

Potrivit reprezentanţilor companiei, lucrările de construcţie vor demara anul viitor, urmând ca producţia să înceapă în a doua jumătate a anului 2024. Fabrica din Huedin este proiectată pentru a răspunde celor mai exigente norme în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi impactul asupra mediului, în acest sens fiind dotată cu cea mai inovativă tehnologie din domeniul cuptoarelor şi uscătoarelor. Numărul total de locuri de muncă nou create va ajunge la 100.

Fabrica va prelucra materie primă de la carierele de gips din Leghia, va avea o capacitate anuală de 30 milioane mp şi va produce întreaga gamă de plăci din gips-carton de la cele standard până la cele speciale pentru protecţie la foc, rezistenţă la umiditate şi cu performanţe de izolare fonică superioară. 

De asemenea, noua fabrică Knauf Gips va avea în dotare o linie de producţie a profilelor metalice, care va produce anual peste 15 milioane de metri liniari.

Produsele care se vor livra pe piaţa internă vor însuma circa 50% din capacităţile de producţie, restul fiind destinat exportului către tările din proximitate cum ar fi Ungaria, Serbia şi Republica Moldova. Fabrica din Huedin va acoperi cererea din nordul ţării, iar pentru cea din sud este preconizat a se continua importurile din Bulgaria.

„Divizia de gips a grupului Knauf are o prezenţă puternică pe pieţele din Europa Centrala şi de Est, unde deţine mai multe unităţi de producţie a plăcilor din gips-carton. Ca importator am reuşit să promovăm cu succes pe piaţa locală cele mai performante sisteme din gips-carton, iar împreună cu colegii nostri de la Norgips suntem lideri ai pieţei locale de mai bine de 15 ani. Proprietarii au decis să investească în România arătând încredere că pieţele vizate de producţia locală au potenţial de creştere long-term. Consumul anual de placă de gips-carton în România este de circa 3 mp / locuitor, iar în pieţe mai mature din Europa depăşeşte chiar şi 6 mp / locuitor”, a declarat Mihai Marinescu, directorul comercial al Knauf Gips România.     

Înfiinţat în 1932, grupul german Knauf este unul dintre cei mai mari producători mondiali de materiale de construcţii pentru amenajări interioare, izolarea clădirilor şi plafoane de design. Fabricile Knauf din întreaga lume produc sisteme de gips-carton de ultimă generaţie, amestecuri uscate pe bază de ipsos şi materiale izolante. Vopselele, şapele şi sistemele de pardoseli, cât şi maşinile şi uneltele pentru aplicarea acestor produse completează portofoliul.

Pe pieţele de profil grupul Knauf este prezent prin cele patru divizii principale: Knauf Gypsum, Knauf Insulation, Knauf Ceiling Solutions şi Knauf Industries.

În prezent, Knauf Group are aprox. 40.000 de angajaţi care lucrează în peste 90 de ţări şi peste 300 de fabrici în întreaga lume. Compania a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de peste 12,5 miliarde de euro.

Cu peste 40 de ani de experienţă în industria de izolaţii, compania are în prezent aproape 6.000 de angajaţi din 40 de ţări şi 30 de unităţi de producţie în 16 ţări.

Prezent din 2008 în România, Knauf Insulation este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa materialelor izolante, cu un portofoliu complet de produse ce include vată minerală de sticlă, vată minerală bazaltică şi plăci din fibre de lemn (Heraklith). Pe piaţa din România, Knauf Insulation este unul dintre principalii furnizori de vată minerală cu un portofoliu de produse complex, potrivit pentru toate tipurile de construcţii: izolaţii mansarde, termoizolare faţade, pereţi de compartimentare, acoperişuri plate şi multe altele.

Este cea mai mare divizie a Grupului având circa 25.000 angajaţi şi peste 200 unităţi de producţie, fiind prezentă în peste 90 ţări. Portofoliul diviziei este compus din sisteme de finisaj uscat pe baza de gips (placări, pereţi de compartimentare, tavane), faţade uşoare cu plăci din ciment sau sisteme ETICS, tencuieli şi gleturi pe bază de ipsos, pardoseli supraînalţate, şape umede sau uscate.

Furnizorii Knauf Gips Romania sunt fabrici din cadrul grupului, produsele comercializate fiind majoritar importate de la fabrica Knauf din Bulgaria.

Knauf Gips deţine la Aghireşu, Cluj, o fabrică unde din 2012 se produc amestecuri uscate, tencuieli şi gleturi pe bază de ipsos, care se utilizează pentru finisarea la interior atât a pereţilor din zidărie cât şi a suprafeţelor din gips-carton. Produselor din Aghireşu li se adăugă importuri de produse similare de la fabrica Knauf din Bălţi, Republica Moldova, a căror distribuţie se face preponderent în zona de est a ţării.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.