Companiile din grupul E.ON România au investit anul trecut, 475 milioane lei (104 milioane de euro), în special în modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a electricităţii, iar pentru acest an sunt bugetate investiţii de peste jumătate de miliard de lei, cu aceeaşi destinaţie, a anunţat joi grupul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, un nou Centru de servicii clienţi va fi înfiinţat la Sibiu, unde vor fi create circa 250 de noi locuri de muncă, iar alte circa 120 de angajări sunt planificate la Iaşi, la compania E.ON Software Development.

În sectorul de gaze naturale, grupul a investit anul trecut peste 200 milioane lei (43 milioane euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de aproape 570 km. Totodată, reţeaua a fost extinsă cu peste 90 km în special branşamente pentru conectarea de noi consumatori.

În partea de energie electrică, valoarea investiţiilor a fost de circa 240 milioane lei (52 milioane euro). Destinaţiile principale ale investiţiilor au fost modernizarea şi reabilitarea reţelelor electrice, automatizarea sistemului de distribuţie, înlocuirea de transformatoare şi contorizarea inteligentă. Anul trecut au fost modernizaţi circa 1.700 km din lungimea reţelei electrice actuale.

De asemenea, până la finalul anului trecut au fost instalate aproximativ 252.000 de contoare inteligente, dintre care circa 21.000 de unităţi în cursul anului 2017. În perioada 2018-2020 este planificată instalarea a peste 200.000 de unităţi, valoarea investiţiei fiind de circa 52 milioane lei (11 milioane euro).

Una din companiile grupului, Delgaz Grid, a obţinut cofinanţare europeană de peste 10 milioane lei (2,3 milioane euro) pentru modernizarea staţiilor de transformare Hârlău, Paşcani şi Gorban (110/20kV) din judeţul Iaşi, investiţia totală fiind de 16,3 milioane lei (3,5 milioane euro).

Este cel de-al patrulea proiect pentru care compania a obţinut finanţare nerambursabilă destinată realizării de investiţii în reţele. Astfel, valoarea totală a acestor investiţii depăşeşte 92 milioane lei (peste 20 milioane euro) din care 38 milioane lei (peste 8,2 milioane euro) sunt fonduri nerambursabile.

Urmare a investiţiilor semnificative realizate în ultimii ani în reţeaua de electricitate, în perioada 2008-2017 numărul întreruperilor s-a redus cu circa 54% iar durata acestora cu circa 60%. Pe partea de gaze, în 2017 a fost consemnată o scădere cu mai bine de 50% a numărului de defecte remediate pe reţele comparativ cu 2010.

„Este necesară continuarea susţinută a investiţiilor în reţele pentru a ne apropia de nivelul de performanţă actual din statele dezvoltate ale Uniunii Europene, beneficiarul final fiind consumatorul. Pentru aceasta însă este esenţial să avem stabilit un cadru de reglementare care să stimuleze investiţiile şi inovarea în distribuţia energiei electrice şi a gazelor naturale”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

De la venirea în România, în anul 2005, E.ON a realizat investiţii de peste 6 miliarde lei (1,5 miliarde euro). De asemenea, contribuţiile virate în aceşti ani la bugetul de stat şi la bugetele locale însumează aproximativ 1,9 miliarde de euro.

În plus, la Sibiu va fi inaugurat, în acest an, un Centru de servicii clienţi care va deservi clienţii din Germania ai Grupului E.ON. Până la sfârşitul anului 2019 aici vor fi înfiinţate aproximativ 250 de locuri de muncă.

Totodată, anul trecut a fost înfiinţată la Iaşi, compania E.ON Software Development, unde au fost deja angajate 70 de persoane, iar până la sfârşitul anului se are în vedere ca numărul acestora să ajungă la 120. Compania furnizează companiilor din Grupul E.ON din 13 ţări dezvoltări şi soluţii IT necesare activităţii curente de business. 

Totodată, un număr de şapte staţii de încărcare a autovehiculelor electrice sunt deja operaţionale, începând de anul trecut: trei la sediile E.ON din Iaşi, Târgu Mureş şi Bucureşti, iar celelalte patru în diverse locaţii din municipiul Iaşi. Alte 19 staţii de încărcare rapidă vor fi instalate pe rutele principale de transport pan-europene în cadrul proiectului Next-E, realizat în parteneriat cu MOL România şi alte companii din regiune.

„Avem în prezent în curs de implementare proiecte de cogenerare, panouri fotovoltaice şi iluminat pentru industria hârtiei, auto, chimică, alimentară şi de eficientizare a consumului şi a performanţei energetice pe o arie foarte extinsă de profiluri industriale”, a menţionat Frank Hajdinjak.

Anul trecut au fost investiţi circa 1,5 milioane de euro în proiecte destinate comunităţilor locale, ariile principale în care compania s-a implicat fiind ştiintă şi educaţie, sport, cultură, siguranţă şi mediu.

Din 2005, acţiunile de responsabilitate corporativă s-au îndreptat către circa 300.000 de copii, tineri, adulţi şi vârstnici şi au totalizat peste 10.000 de ore de voluntariat ale angajaţilor E.ON, suma investită fiind de peste 12 milioane de euro, potrivit datelor grupului.

Grupul german E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului operează o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 22.000 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.000 km şi deservesc circa 3,1 milioane de clienţi din 20 de judeţe situate în jumătatea de nord a ţării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.