Grupul francez Airbus a anunţat, joi, că Guillaume Faury este noul director general, iar acţionarii au votat toate rezoluţiile discutate cu ocazia Adunării Generale Anuale 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţionarii Airbus au votat toate rezoluţiile discutate, inclusiv numirea lui Guillaume Faury ca membru executiv al Consiliului Director pentru o perioadă de 3 ani.

”La şedinţa Consiliului Director care a avut loc imediat după întrunirea anuală, Guillaume Faury a fost numit oficial CEO al grupului Airbus, înlocuindu-l pe Tom Enders, al cărui mandat a expirat la finalul întrunirii”, se arată în comunicat.

Airbus a anunţat în octombrie 2018 decizia Consiliului Director de a-l selecta pe Faury drept noul director general. Anterior, Faury a deţinut funcţia de preşedinte al Airbus Commercial Aircraft.

“Este un adevărat privilegiu să preiau mandatul de CEO şi să conduc această companie remarcabilă în noul deceniu 2020. Aş vrea să mulţumesc Consiliului şi acţionarilor pentru încrederea manifestată”, a spus Guillaume Faury.

Acţionarii au aprobat, de asemenea, realegerea membrilor non executivi Catherine Guillouard, Claudia Nemat şi Carlos Tavares pentru o perioada de 3 ani. Hermann-Josef Lamberti, care este de 12 ani membri al Consiliului Director şi deţine, de 11 ani, funcţia de preşedinte al Comisiei de Audit, a informat Consiliul Director că nu doreşte să îşi prelungească mandatul când va avea loc reuniunea Consiliului Director din 2020.

”Astfel, s-a hotărât înlocuirea sa cu Catherine Guillouard ca Preşedinte a Comisiei de Audit, iar Jean-Pierre Clamadieu se va alătura Comisiei de Etică şi Compliance, cu efect imediat”, se arată în comunicat.

Propunerea privind valoarea dividendului brut de 1,65 euro/ acţiune aferentă anului 2018 a fost aprobată de Adunarea Generală Anuală şi va fi acordată pe 17 aprilie, o creştere de 10% faţă de anul 2017, potrivit companiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.