Grevele care perturbă segmente ale economiei britanice s-ar putea să se intensifice săptămâna aceasta, profesorii fiind gata să anunţe o acţiune de protest, potrivit Sunday Times, în timp ce asistentele medicale avertizează că grevele lor s-ar putea dubla luna viitoare, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul prim-ministrului Rishi Sunak, care stabileşte nivelurile salariale în serviciile de sănătate şi educaţie finanţate din fonduri publice, se confruntă deja cu greve în industria feroviară şi în alte industrii, deoarece creşterile salariale sunt în urma creşterii rapide a preţurilor.

Rezultatul unui vot în rândul profesorilor aparţinând Uniunii Naţionale pentru Educaţie este programat să fie publicat luni, la ora 17:00 GMT, dar Sunday Times a citat surse sindicale spunând că membrii din Anglia şi Ţara Galilor au votat să susţină grevele începând din februarie.

Sindicatul nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii asupra raportului. Săptămâna trecută, un vot privind organizarea unei greve, al unui alt sindicat al profesorilor, nu a atins pragul de participare pentru a fi validat.

Dacă grevele profesorilor sunt confirmate luni, aceasta s-ar adăuga la perturbarea suferită de milioane de oameni din Marea Britanie în ultimele şase luni, timp în care grevele din sectorul feroviar au paralizat reţelele de transport, iar angajaţii ambulanţelor au refuzat până acum să răspundă la toate apelurile, cu excepţia celor mai grave cazuri.

Ministrul Transporturilor, Mark Harper, a declarat duminică, pentru Sky News, că orice decizie de grevă a profesorilor ar fi regretabilă.

Cu inflaţia de peste 10%, determinată parţial de creşterile mari ale costurilor energiei, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, guvernul a spus că nu îşi poate permite creşteri mari ale salariilor şi că nu a vrut să încorporeze o inflaţie mai mare în economie prin creşteri salariale.

Cu toate acestea, Harper a spus că a permis companiilor feroviare să facă o nouă ofertă sindicatelor, oferind semne incipiente că ar putea fi în curs de înţelegere, deşi a refuzat să stabilească vreun calendar pentru asta.

În altă parte, perturbarea activităţilor părea să continue. Colegiul Regal de Asistenţă Medicală, ai cărui unii membri au fost în grevă luna trecută şi o vor face din nou, miercuri şi joi, a avertizat că următoarea rundă de greve ar putea fi mai severă, cu dublarea numărului de asistente din Anglia care vor intra în grevă în februarie, dacă nu se va găsi o soluţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.