Pentru a-şi atinge maximul de productivitate, aproape 70% dintre angajaţii din Generaţia Z spun că au nevoie de cel puţin 3 zile pe săptămână la birou, iar 62% lucrează deja full time de la birou, potrivit unui sondaj Genesis Property. Acesta arată că, în ciuda schimbărilor aduse de lucrul de la distanţă şi de modelul hibrid în ultimii ani, biroul rămâne locul preferat de majoritatea tinerilor pentru a-şi desfăşura activităţile în prezent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ciuda schimbărilor aduse de lucrul de la distanţă şi de modelul hibrid în ultimii ani, biroul rămâne locul preferat de majoritatea tinerilor pentru a-şi desfăşura activităţile în prezent. Aici pot lucra într-un mod eficient, colaborativ şi creativ, având astfel oportunităţi excelente de dezvoltare profesională şi de avansare în carieră. Astfel, pentru a-şi atinge maximul de productivitate, aproape 70% dintre angajaţii din Generaţia Z spun că au nevoie de cel puţin 3 zile pe săptămână la birou, iar 62% lucrează deja full time de la birou”, potrivit unui sondaj iniţiat de Genesis Property, din 1.208 de respondenţi reprezentând mai multe generaţii, la nivel naţional.

Biroul este mai important pentru Gen Z decât pentru Mileniali, care simt nevoia să lucreze din birou cel puţin 3 zile pe săptămână în proporţie de 56%, în timp ce în cazul Generation X procentul ajunge la 73%. În prezent, 51% dintre Mileniali şi 65% dintre angajaţii din Generaţia X lucrează în fiecare zi a săptămânii la birou.

„Stilul de lucru şi de viaţă din ultimii ani a evidenţiat, de fapt, cât de importantă este activitatea la birou, mai ales pentru cei din Gen Z, aflaţi la începutul vieţii profesionale. Pentru ei, experienţele la birou, colaborarea cu echipa şi socializarea sunt importante pentru dezvoltarea şi evoluţia în carieră, contribuind în acelaşi timp la un echilibru sănătos între viaţa la job şi timpul liber. Tocmai din acest motiv, cei mai mulţi îşi doresc să petreacă tot mai mult timp la birou, iar crearea unui spaţiu care anticipează viitorul muncii, prin spaţii ultra-moderne şi versatile, dar şi comunităţi şi experienţe relevante este deja obligatorie”, a spus Marcela Stancu, people experience director, Genesis Property.

Peste jumătate dintre angajaţii români care au răspuns la sondajul Genesis Property lucrează deja integral de la birou, 40% subliniind că acest mod de lucru are un impact pozitiv asupra echilibrului dintre viaţa personală şi cea profesională, dar şi asupra relaţiei cu colegii. Principalele motive pentru care angajaţii vor să lucreze cât mai mult la birou este timpul petrecut cu echipa (57%), urmat de întâlnirile în persoană cu clienţii (28%) şi obţinerea de vizibilitate pentru a spori şansele de promovare (16%).

În plus, aproximativ 27% din angajaţii din toate generaţiile spun că un mediu ideal de lucru la birou trebuie să fie ospitalier şi să ofere multe facilităţi, 21% vor spaţii de lucru creative, care să le ofere totodată şi acces la cele mai noi tehnologii, iar circa 14% dintre respondenţi vor zone de lucru de tip rezidenţial, cu o atmosferă informală, care să-i facă să se simtă ca acasă.

Sondajul Genesis Property a analizat care este părerea românilor despre revenirea la birou a fost desfăşurat în noiembrie-decembrie 2023, la nivel naţional, prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.208 utilizatori de internet din România. Circa 49% dintre participanţi sunt de sex feminin, iar peste 47% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

Genesis Property, cu o experienţă de peste 20 de ani în industria imobiliară românească, este unul dintre cei mai mari proprietari, dezvoltatori şi operatori de clădiri de birouri clasa A. Deţine şi administrează YUNITY Park şi West Gate Business District cu peste 150.000 mp GLA de spaţii de birouri. Genesis Property este dezvoltatorul primului campus studenţesc privat din România, West Gate Studios.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.