Garda de Mediu Constanţa a amendat cu 60.000 de lei firma care transporta uree cu un tren, iar zeci de tone din marfă s-au scurs pe calea ferată, incidentul având loc la sfârşitul săptămânii trecute.
“Garda de Mediu Constanţa a sancţionat societatea de transport mărfuri pe calea ferată, urmare a incidentului din data de 6 august. În jurul orelor 20:20, trenul compus din 36 de vagoane, încărcat cu uree în Portul Constanţa, a fost frânat de persoane necunoscute. Au fost acţionate vanele de descărcare de la patru vagoane din care s-au scurs circa 25 tone uree pe sol, de-a lungul căii ferate, la intersecţia cu strada Theodor Speranţia, în zona staţiei de epurare Constanţa Sud”, a transmis Garda de Mediu Constanţa.
Sursa citată a menţionat că transportatorul, cu sediul în Cluj-Napoca, a fost amendat cu 60.000 lei pentru nerespectarea conditiilor din autorizaţia de mediu, respectiv neanunţarea incidentului/poluării accidentale, neluarea măsurilor operative de intervenţie, recuperarea produsului şi curăţarea zonei afectate de pierderile de îngrăşăminte chimice din vagoane.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Garda de Mediu Constanta a mai precizat că nu a fost anunţată despre eveniment, fiind realizate verificări dupa apariţia informaţiei pe un canal de televiziune.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.