Franţa vinde o parte din participaţia deţinută la Orange, printr-o ofertă accelerată de acţiuni

Franţa vinde o parte din participaţia deţinută la Orange, printr-o ofertă accelerată de acţiuni

Statul francez intenţionează să vândă o parte din participaţia deţinută la Orange, cel mai mare operator de telecomunicaţii din ţară, printr-o ofertă secundară accelerată de acţiuni, tranzacţie care ar putea aduce aproximativ 1,1 miliarde de euro, au declarat pentru Reuters două surse apropiate dosarului..

Agenţia franceză pentru participaţiile statului (APE) şi banca publică de investiţii Bpifrance, care deţin împreună cea mai mare participaţie în Orange, intenţionează să vândă 66,5 milioane de acţiuni.

În urma tranzacţiei, participaţia cumulată a statului francez ar urma să scadă de la aproximativ 23% la 20,4%.

Influenţa statului rămâne aproape neschimbată

Potrivit unei fişe de prezentare a tranzacţiei consultate de Reuters, oferta este realizată printr-un proces accelerat de constituire a registrului de ordine (accelerated bookbuild), iar investitorii care oferă un preţ sub 16,57 euro pe acţiune riscă să nu primească titluri.

Documentul nu identifică vânzătorul, iar finalizarea tranzacţiei este aşteptată în cursul serii de joi.

Orange şi APE au refuzat să comenteze informaţiile, iar Bpifrance nu a răspuns solicitărilor Reuters.

Drepturile duble de vot permit reducerea participaţiei

Una dintre surse a explicat că Franţa îşi poate reduce participaţia fără a pierde controlul asupra companiei datorită legislaţiei care acordă drepturi duble de vot acţionarilor care deţin acţiuni nominative timp de cel puţin doi ani.

Astfel, puterea de vot a statului rămâne apropiată de pragul de 30%, nivel care îi conferă o influenţă semnificativă potrivit legislaţiei franceze privind preluările.

Potrivit sursei, discuţiile dintre Guvernul francez şi Orange privind reducerea participaţiei sunt în desfăşurare de aproximativ doi ani.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră