Franţa şi alte state europene şi-au anulat participarea la un forum de afaceri din Iran, în urma execuţiei unui jurnalist disident iranian

Franţa şi alte state europene şi-au anulat participarea la un forum de afaceri din Iran, în urma execuţiei unui jurnalist disident iranian

Ambasadorul francez în Iran nu va participa la un forum de afaceri care ar fi trebuit să aibă loc online, la Teheran, în această săptămână, într-un conflict între Iran şi statele europene care se amplifică, în urma execuţiei jurnalistului disident iranian Ruhollah Zam, transmite Reuters.

Alţi ambasadori din Germania, Austria şi Italia şi-au anulat şi ei implicarea în evenimentul programat să aibă loc pe 14 decembrie, a anunţat pe Twitter Ministerul de Externe francez. La sfârşitul mesajului, a fost scris hashtagul #nobusinessasusual.

Într-un comunicat separat, organizatorii forumului de afaceri Europa-Iran au anunţat că amână evenimentul.

Anterior, Ministerul de Externe iranian i-a convocat pe ambasadorii Franţei şi Germaniei – ţară care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene – pentru a protesta faţă de criticile aduse de cele două ţări legate de execuţia de sâmbătă, a relatat presa iraniană.

Franţa a descris execuţia lui Zam ca fiind ”barbară şi inacceptabilă” şi contrară obligaţiilor internaţionale ale Iranului. Zam a locuit la Paris, înainte de a fi capturat în Irak şi dus în Iran.

Zam a fost condamnat pentru instigarea la violenţe în timpul protestelor anti-guvernamentale din 2017. Contul său Amadnews avea peste 1 milion de urmăritori.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră