Franţa analizează dacă Uniunea Europeană poate acorda compensaţii companiilor europene care ar putea fi sancţionate de Statele Unite din cauza afacerilor cu Iranul, a declarat duminică ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Le Maire s-a referit la reglementări europene din 1996 care ar putea permite UE să intervină pentru a proteja firmele europene de sancţiunile impuse de SUA. El a adăugat că Franţa a dorit ca UE să îşi întărească poziţia în acest domeniu.

În 1996, când Statele Unite au încercat să penalizeze companii străine care făceau afaceri cu Cuba, UE a obligat Washingtonul să dea înapoi, în urma avertismentului că va impune sancţiuni reciproce.

”Vom permite Statelor Unite să fie poliţistul economic al lumii? Răspunsul este nu”, a declarat Le Maire la postul de tteleviziune C News TV şi la radioul Europe 1.

”Întărirea reglementării din 1996...ne-ar permite să suportăm noi costul oricăror posibile sancţiuni plătite de firme, care ar putea astfel să fie plătite în numele Uniunii Europene”, a adăugat ministrul.

Companiile europene care fac afaceri în Iran riscă să fie sancţionate de Statele Unite, după ce preşedintele Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul, care fusese convenit în 2015.

Acordul, încheiat de SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia, China şi Iran, a ridicat sancţiunile impuse Teheranului în schimbul limitării de către acest stat a programului nuclear. Acordul avea rolul să împiedice Iranul să fabrice armament nuclear.

Ceilalţi semnatari au indicat că vor să salveze acordul nuclear.

Le Maire a spus că firmele care vor să investească în străinătate, cum ar fi în Iran, ar putea să solicite finanţare din interiorul UE, în locul dolarilor americani, sau al băncilor americane.

Liderii UE s-au angajat să încerce să menţină comerţul cu petrol iranian şi investiţiile în această ţară, dar au recunoscut că nu va fi uşor. Ministrul de Externe iranian a declarat duminică că blocul celor 28 de state membre nu face eforturi suficiente pentru a menţine beneficiile aduse Iranului de pactul din 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.