Fostul ministru USR al Economiei Claudiu Năsui afirmă că pot fi reduse cheltuielile statului şi fără creşterea taxelor, referindu-se la PNDL şi ”alte programe pentru firme de partid”, finanţarea partidelor politice, voucherele de vacanţă, dar şi la ”174 de academii, institute, oficii, staţiuni, agenţii de cercetare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Când vi se spune că nu pot fi scăzute cheltuieli, arătaţi-le cifre”, a scris, miercuri, pe Facebook, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei din partea USR, în Guvernul Cîţu.

Acesta a dat câteva exemple:

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

1) PNDL şi alte programe pentru firme de partid: 16 miliarde

2) Subvenţii şi scheme de afaceri pe banii statului: 12 miliarde

3) Pensii speciale (fără pensii militare): 11 miliarde

4) Subvenţii pentru partide: 814 milioane

5) Acoperirea găurilor negre din companiile de stat: 3 miliarde

6) Creşteri de capital la bănci de stat (CEC Bank şi Exim Bank): 2.4 miliarde

7) Investiţii (nu include armata şi ce se face pe fonduri europene): 2.7 miliarde

- 174 de academii, institute, oficii, staţiuni, agenţii de cercetare: 2 miliarde

9) Vouchere de vacanţă la stat: 1 miliard

Acesta susţine că ”mai sunt multe altele”.

”Nu am mai scris de puzderia de agenţii apărute în ultimii ani. Creşterea taxelor este opţiunea uşoară pentru politicieni, dar rea pentru România”, a mai transmis fostul ministru.

Una dintre principalele provocări ale preşedintelui ales şi a noului Guvern va fi reducerea deficitului, Nicuşor Dan având deja discuţii cu specialiştii în finanţe în acest sens. În repetate rânduri a fost întrebat despre posibila creştere a TVA şi a negat că va fi de acord cu această măsură. 

Tot în repetate rânduri, în timpul campaniei electorale, Nicuşor Dan a afirmat că doreşte USR la guvernare, partidul susţinându-l în alegeri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.