Constructorul auto Ford România a anunţat vineri că se retrage din Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) începând cu data de 1 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Raţiunea esenţială pentru care am decis părăsirea organizaţiei APIA ţine de nevoia unei abordări unitare şi fundamentate a problematicilor cu care industria auto se confruntă, astfel că anumite aspecte semnalate de către noi de-a lungul anilor nu au fost gestionate cu nivelul de prioritate impus în mod obiectiv de importanţa fiecărui subiect în parte. Cu toate acestea, ne dorim să rămânem în dialog şi salutăm pe această cale deschiderea pe care APIA a manifestat-o pentru a institui un dialog constructiv cu celelalte asociaţii de profil”, a declarat Cristian Prichea, director general Ford România NSC.

Această decizie va produce efecte începând cu data de 1 aprilie 2020, precizează compania.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Michigan, SUA. Compania proiectează, produce, promovează şi asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri şi autovehicule electrice Ford, precum şi autovehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company.

Ford are aproximativ 190.000 de angajaţi în toată lumea. Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903, acelaşi an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producţia europeană a început în 1911.

Ford Europa produce, vinde şi oferă service pentru vehicule sub marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 46.000 de angajaţi la facilităţile proprii.

În plus faţă de Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relaţii cu Clienţii şi 19 de facilităţi de producţie (12 deţinute integral sau asocieri în participaţiune consolidate şi şapte asocieri în participaţiune neconsolidate).


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.