Fondul INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai mare companie de gestionare a activelor din Lituania, îşi începe activitatea în România şi intenţionează să investească aproximativ 120 de milioane de euro în dezvoltarea parcurilor solare pe care le-a achiziţionat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Fondul INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, companie de gestionare a activelor din Lituania, îşi începe activitatea în România şi intenţionează să investească aproximativ 120 de milioane de euro în dezvoltarea parcurilor solare pe care le-a achiziţionat”, anunţă fondul.

În cadrul acordurilor semnate, fondul a achiziţionat două companii care dezvoltă centrale solare cu o capacitate de 166 de megawaţi (MW) în România.

„Suntem în expansiune şi ne diversificăm portofoliul de proiecte şi acoperirea geografică. România este o piaţă a Uniunii Europene cu o dezvoltare rapidă şi foarte promiţătoare, care acordă o atenţie din ce în ce mai mare proiectelor ecologice şi securităţii energetice. Observăm un potenţial uriaş pe această piaţă pentru dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă şi credem că aceste investiţii nu numai că vor reduce poluarea mediului, dar vor face posibilă creşterea securităţii energetice a ţării şi vor contribui la extinderea capacităţii de producţie de energie electrică", spune Liudas Liutkevičius, managing partner al INVL Renewable Energy Fund I.

Proiectele de energie solară din România care se adaugă în portofoliul fondului au deja aprobate condiţiile de conectare la reţea. Centralele solare, în care fondul intenţionează să investească aproximativ 120 de milioane de euro, ar trebui să devină operaţionale în 2024.

„Energia regenerabilă este, în mod clar, o modalitate eficientă de a creşte independenţa energetică a unei ţări, securitatea şi rezistenţa la şocurile legate de preţul materiilor prime. Intenţionăm să investim mai mult în proiecte de energie durabilă în România şi căutăm în mod activ noi proiecte şi oportunităţi de investiţii. Sperăm că abordarea activă a fondului va deschide mai multe oportunităţi de colaborare cu dezvoltatorii de proiecte de energie regenerabilă din România. De asemenea, managerii fondului îşi extind în mod activ portofoliul pe alte pieţe", spune Liudas Liutkevičius.

În cadrul strategiei de investiţii a INVL Renewable Energy Fund I, banii investitorilor sunt investiţi în proiecte de energie regenerabilă (parcuri eoliene continentale şi solare la scară largă) pe teritoriul UE. În prezent, fondul se concentrează pe ţările din Europa Centrală şi de Est, unde observă un potenţial mare de creştere.

După achiziţia din România, portofoliul fondului include proiecte de dezvoltare pentru mai mult de 200 MW de parcuri solare. Toate proiectele au deja condiţii pentru conectarea la reţea. Construcţia parcurilor solare se va derula în perioada 2023-2025.

Fondul INVL Renewable Energy Fund I, înfiinţat de INVL Asset Management la 20 iulie 2021, investeşte în proiecte de energie regenerabilă (solară şi eoliană) aflate în stadii timpurii şi medii de dezvoltare, inclusiv construcţia de noi centrale electrice, dezvoltarea şi/sau achiziţionarea infrastructurii necesare pentru funcţionarea centralelor electrice şi gestionarea eficientă a centralelor electrice existente în Uniunea Europeană şi statele membre ale Spaţiului Economic European.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.