Doru Chirica, cofondator şi CEO al Tranzy.ai, o platformă pentru transportul urban, a afirmat, în contextul discuţiei despre oraşe inteligente, că sunt puse la dispoziţie mai multe ustensile prin care un software de management de flotă, datele GPS intră în acea platformă, sunt planificate mijloacele de transport, acestea se pot vedea şi chiar replanifica în cazul în care apar accidente sau blocaje în trafic. În opinia sa, adevărata valoare a unui oraş inteligent nu stă neapărat cantitatea de tehnologie folosită, ci în modul în care ea se interconectează, iar mobilitatea urbană înseamnă coloana vertebrală a unui oraş inteligent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Doru Chirica a vorbit marţi, la Prima News, despre conceptul de oraş inteligent. 
“Aş vrea să explic cumva ceea ce înseamnă un oraş smart city din literatura de specialitate şi cum îl vedem noi ca fiind un oraş inteligent. Cred că toate oraşele din România au parte de inteligenţă depinde de cum este ea coordonată şi dezvoltată.  Nu există un oraş ca etalon pentru oraş inteligent, pentru că toate sunt parte dintr-un proces care, din punctul meu de vedere, atâta timp cât tehnologia evoluează, nici oraşele nu sunt pe deplin inteligente, cum nici noi nu suntem desăvârşiţi. Mă refeream la cum e definit un oraş inteligent prin prisma literaturii de specialitate şi definiţia care mi-a plăcut mie cel mai mult a zis în felul următor, că un oraş inteligent este o municipalitate care foloseşte tehnologia pentru a creşte eficienţa operaţională, pentru a împărtăşi informaţiile cu publicul şi pentru a îmbunătăţi atât calitatea serviciilor guvernamentale, dar mai ales bunăstarea cetăţenilor”, a declarat Doru Chirica. 
El a precizat că adevărata valoare a unui oraş inteligent nu stă în cantitatea de tehnologie folosită, ci în modul în care ea se interconectează. 
“Lucrul cel mai important este că adevărata valoare a unui oraş inteligent nu stă neapărat în câtă tehnologie există, deci în cantitatea de tehnologie folosită, ci în modul în care ea se interconectează şi acesta este un punct care cred că ar trebui să fie foarte bine urmărit ca oraşele noastre să devină din ce în ce mai inteligente”, a explicat Doru Chirica. 
El a mai precizat că mobilitatea urbană înseamnă coloana vertebrală a unui oraş inteligent. 
“Noi credem că mobilitatea urbană înseamnă coloana vertebrală a unui oraş inteligent şi cel mai important pilon din mobilitatea urbană înseamnă transportul public în absolut orice oraş de pe mapamondul acesta. De asta am plecat cu o serie de ustensile pe care le punem la dispoziţia transportatorilor publici, companii de transport public, regii autonome de transport şi aşa mai departe pentru eficienţă operaţională, în primul rând. Ce faci acel soft care se află în centrul operaţiunilor noastre este să digitalizeze procesul de transport public cu tot ceea ce înseamnă el, unde se află mijlocul de transport în comun, care este următoarea staţie, ceea ce înseamnă o întreagă bază de date, de staţii, rute, garaje. (…) Un autobuz, spre exemplu, este un vehicul care se plimbă pe harta unui oraş. Ca să îl vedem din punct de vedere digital, avem nevoie de un GPS, cu conexiune la internet care să transmită date într-un soft”, a mai transmis cofondatorul Tranzy.
El a explicat ce face această platformă. 
“Tranzy propune o platformă colaborativă unde să avem posibilitatea să intrăm într-o formă de competiţie constructivă din care cel mai câştigat să fie cetăţeanul. Punem la dispoziţie o serie de ustensile, printre care un software de management de flotă, de unde datele de GPS intră în acea platformă de management de flotă, se planifică mijloace de transport, se văd mijloace de transport, se replanifică pentru că apar accidente sau blocaje în trafic sau relocări sau unui şofer i se face rău etc, inclusiv o aplicaţie dedicată pentru partea de dispecerizare, inclusiv un portal de alerte, care este o ustensilă fantastică pentru operatorul de transport în comun, astfel încât el să-şi anunţe publicul călător despre faptul că un mijloc de transport în comun nu mai soseşte la un anumit moment”, a mai declarat Doru Chirica. 
El a adăugat că pentru funcţionarea acestei platforme este nevoie de date GPS în timp real la un anumit standard de calitate. 
“Spre exemplu, pentru funcţionalitatea acestei platforme este nevoie de date GPS în timp real la un anumit standard de calitate foarte strict şi aş putea spune draconic, pentru că dacă platforma reprezintă fundaţia pe care urmează să construim datele de GPS sunt cimentul din acea fundaţie. Pentru funcţionarea acestei platforme ai nevoie de date GPS în timp real, cu un anumit standard de calitate. Dacă pică cumva GPS-ul, să poţi să intervii în două ore, să îl fugăreşti prin oraş cu tehnicienii etc. Deci e un anumit standard”, a explicat cofondatorul Tranzy. 
El a mai afirmat că datele respective sunt puse la dispoziţie gratuit autorităţii publice. 
“Platforma noastră este o suită de software şi servicii pe care le punem la dispoziţie. Platforma înseamnă nişte tooluri operaţionale, hartă pentru mijloacele de transport în comun, lista de autobuze, caracteristicile autobuzelor, dacă au rampă de accesibilitate, suport pentru biciclete, capacitate număr de locuri sunt lucruri operaţionale pe care le foloseşte operatorul de tranport public. (…) Tot ceea ce se procesează pe acele software-uri operaţionale pe care autoritatea le foloseşte cu titlu gratuit spre utilizare, nu plăteşte bani publici pentru utilizarea acestor platforme, este vărsat mai departe într-un portal de date publice pe care le punem într-un format standard internaţional pe care îl foloseşte şi Google pentru a fi citit, utilizat, distribuit şi redistribuit după bunul plac, gratuit”, a mai declarat Doru Chirica.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.