Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat că, în cazul în care legea privind dublarea alocaţiilor va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis atunci trebuie tăiat de undeva pentru a fi luaţi banii necesari, dar a precizat că nu crede că se va ajunge în această situaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Contul sigur este, bani nu sunt. Aici mi se pare că avem un precendent periculos ceea ce se întâmplă în România acum. Prin decizia Curţii s-a diluat la maxim principiul responsabilităţii fiscale. Rolul acelui articol din Constituţie este exact acesta, responsabilizarea fiscală. Eu nu pot să cred că cei care au scris Constituţia s-au gândit că vor responsabiliza pe cineva doar dacă pun un cont acolo. Nu mai vorbesc că instrumentul financiar cont în sine nu are niciun fel de relevanţă fără suma respectivă. Sunt mai multe elemente pe care le văd aici. Este o decizie a Curţii. Vom vedea atunci dacă legea va fi promulgată, va trebui să tăiem de undeva poate să luăm bani să putem să creştem alocaţiile, dar eu cred că nu vom ajunge acolo. Vom vedea”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat sâmbătă, într-o conferinţă de presă ce va face dacă şeful statului va promulga legea privind dublarea alocaţiilor şi dacă sunt bani pentru această dublare la finalul acestui an.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, pentru reexaminare, legea prin care este respinsă ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind creşterea etapizată a alocaţiei pentru copii.
 
„În faţa unei iminente intrări în vigoare a unui act normativ fără stabilirea unor surse de finanţare certe şi în contextul unor eforturi financiare neprevăzute ale statului român în combaterea răspândirii noului coronavirus, chiar persoanele vizate de măsurile de creştere a alocaţiilor s-ar putea afla în situaţia inevitabilă de a nu beneficia de realizarea drepturilor lor”, argumentează şeful statului.
 
Acesta precizează că „o cheltuială bugetară semnificativă pune în pericol nu doar buna funcţionare a întregului sistem de protecţie socială a copiilor, ci chiar capacitatea statului român şi a Guvernului de a-şi îndeplini rolul şi atribuţiile”.
 
Pe 19 august, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Prin decizia Parlamentului, rămâne în vigoare legea care prevede dublarea alocaţiilor de la 1 septembrie, de la 150 la 300 de lei. 
Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, sesizarea Guvernului în legătură cu respingerea ordonanţei de urgenţă care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii, potrivit unui comunicat al instituţiei.
 
La începutul septembrie, Executivul a sesizat CCR asupra Legii privind respingerea OUG 123/2020 pentru modificarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. Guvernul a motivat că nu a fost întrunit cvorumul legal al şedinţelor Senatului şi Camerei Deputaţilor în care a fost adoptată respingerea ordonanţei de urgenţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.