Extreme E, competiţie dedicată motorsportului electric, menită să atragă atenţia asupra schimbărilor climatice, şi Enel Foundation, think tank pentru tranziţia energetică, au confirmat primul proiect comun de cercetare ştiinţifică care va avea loc în laboratorul ştiinţific de la bordul vasului Sf. Elena, construit în acest scop.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Extreme E, competiţie dedicată motorsportului electric, menită să atragă atenţia asupra schimbărilor climatice, şi Enel Foundation, think tank pentru tranziţia energetică, au confirmat astăzi primul proiect comun de cercetare ştiinţifică care va avea loc în laboratorul ştiinţific de la bordul vasului Sf. Elena, construit în acest scop”, anunţă Enel.

Extreme E lucrează cu Enel Foundation, partenerul ştiinţific fondator al campionatului, încă de la înfiinţarea sa, iar anul trecut, cele două organizaţii au colaborat pentru lansarea apelului pentru cercetare în cadrul campionatului, numit „Racing for the Planet”. Diverşi cercetători ştiinţifici internaţionali au fost invitaţi să se alăture proiectului pentru a face cercetări pe navă asupra consecinţelor schimbărilor climatice şi / sau strategiilor de adaptare şi atenuare a efectelor negative asupra oceanelor lumii şi asupra Planetei.

Acest proiect, condus de belgianul Alexander Vanhaelen, în vârstă de 24 de ani, se concentrează pe investigarea efectelor schimbărilor climatice asupra vieţii marine. El se va alătura călătoriei pe vasul Sf. Elena, care va pleca din Groenlanda - unde se organizează cursa Arctic X Prix - la începutul lunii septembrie.

Alexander Vanhaelen va fi susţinut la bord de Adam Pantelis Galatoulas. Ambii oameni de ştiinţă studiază în prezent biologia marină la Universitatea din Algarve, Portugalia. În timpul călătoriei pe Sf. Elena, cei doi vor filtra apă de mare pentru a obţine ADN de la organisme marine şi, prin secvenţierea acestui ADN, vor încerca să analizeze modul în care viaţa marină s-a schimbat în diferite părţi ale oceanului, în condiţii diferite, cu scopul de a face un inventar al speciilor de vertebrate, furnizând informaţii noi pentru băncile de date existente.

Există o varietate de motive pentru aceste schimbări potenţiale pe care ambii oameni de ştiinţă le investighează, inclusiv impactul uman şi schimbările climatice, care duc la pierderea biodiversităţii şi care au impact asupra formării mediilor marine şi asupra speciilor care trăiesc în acesta. Având în vedere ratele de dispariţie şi prezenţa unor specii invazive la un nivel record, acest tip de cercetare şi cunoştinţele pe care le va oferi sunt esenţiale pentru a înţelege comportamentul comunităţilor marine, cu scopul de a oferi informaţii pentru un management ecologic eficient şi pentru conservare.

Descoperirile echipei vor fi publicate într-un jurnal ştiinţific internaţional şi vor fi comunicate la reuniunile ştiinţifice dedicate biodiversităţii marine.

 „Am fost un fan al motorsportului şi al naturii de când mă ştiu, aşa că apelul la cercetare din partea Extreme E şi Enel Foundation a fost ocazia perfectă de a-mi combina pasiunile pentru a ajuta Pământul şi sunt foarte recunoscător că am fost selectat. Din păcate, natura suferă şi suntem hotărâţi să vedem ce putem face pentru a îmbunătăţi situaţia. Cred că Extreme E este o platformă foarte utilă pentru a arăta lumii cum să interpreteze semnele pe care ni le-a dat natura şi cum să acţionăm. Sper că cercetările noastre vor contribui la cursa împotriva schimbărilor climatice la nivel global, arătând ce specii apar în diferite regiuni, cum evoluează sau chiar cum dispar. Scopul meu final este de a oferi toate aceste cunoştinţe pentru a îmbunătăţi pescuitul durabil, conservarea şi gestionarea acestuia. Ştiu că acest proiect va oferi informaţii vitale în acest scop şi sunt incredibil de motivat. În 2016, am văzut cum un singur peşte poate face o întreagă familie fericită ca şi cum ar fi câştigat campionatul mondial şi ştiu că împreună putem aduce cunoştinţele pentru a oferi acel sentiment multor oameni, a căror viaţă depinde de ocean, contribuind la protejarea resurselor”, spune omul de ştiinţă Alexander Vanhaelen.

Alejandro Agag, CEO şi fondator al companiei Extreme E, se declară fascinat de acest proiect şi spune că aşteaptă cu nerăbdare să afle mai multe despre oceanele noastre şi despre modul în care locuitorii săi suferă din cauza crizei climatice, dar şi despre cum poate aduce schimbări.

„Suntem recunoscători partenerilor noştri ştiinţifici de la Enel Foundation pentru contribuţia la proiectele noastre ştiinţifice şi suntem mândri că ne-a fost confirmată prima iniţiativă de cercetare. Este incredibil că vom reuşi să folosim nava în acest scop, deci mii de mulţumiri pentru că ne-a ajutat să realizăm acest vis”, a adăugat el.

Louisa Tholstrup, manager pentru ştiinţă, Extreme E, a declarat că schimbările climatice şi pierderea biodiversităţii sunt două dintre cele mai presante probleme ale prezentului.

”Pe lângă impactul direct asupra economiei, societăţilor şi sănătăţii oamenilor, progresul rapid al schimbărilor climatice are un impact negativ asupra multor specii şi ecosisteme ale lumii, care duce la pierderea biodiversităţii. În acelaşi timp, protejarea şi restabilirea biodiversităţii este crucială pentru abordarea schimbărilor climatice. Până de curând, aceste două crize au avut tendinţa de a fi abordate separat, dar astfel de sisteme complexe nu pot fi gestionate decât împreună. Cercetările lui Alexander se aliniază unei tendinţe în creştere în comunitatea ştiinţifică, care lucrează la sinergiile dintre climă şi biodiversitate. Acestea contribuie la cercetare, care este urgentă şi  necesară pentru a lua măsuri pentru protejarea biodiversităţii, care contribuie simultan la atenuarea schimbărilor climatice şi la înţelegerea capacităţii speciilor marine şi a ecosistemelor de a se adapta la acele schimbări climatice care nu pot fi evitate. Suntem foarte recunoscători Enel Foundation  pentru că sprijină această cercetare importantă”, a spus el.

Vasul Sf. Elena se află acum în Kangerlussuaq, Groenlanda, pentru cel de-al treilea eveniment al campionatului - Arctic X Prix - care va avea loc în acest weekend, în perioada 28-29 august.

Extreme E este o nouă serie de curse în care SUV-urile electrice concurează în medii extreme din întreaga lume, deja deteriorate sau afectate de problemele climatice şi de mediu. Campionatul mondial, care include cinci curse, evidenţiază impactul schimbărilor climatice şi cel uman în unele dintre cele mai îndepărtate locuri ale lumii şi promovează adoptarea vehiculelor electrice pentru un viitor cu emisii reduse de carbon pentru planetă.

Pentru a minimiza impactul local, cursele Extreme E nu vor fi deschise spectatorilor, iar fanii sunt invitaţi să urmărească cursa prin TV live şi pe reţelele sociale.

Sfânta Elena, care în trecut a fost o navă cargo şi de pasageri, a fost recondiţionată,  în urma unei investiţii de, milioane de euro, pentru a-i minimiza emisiile şi pentru a fi transformată în centrul operaţiunilor Extreme E. Nava va fi utilizată pentru transportul infrastructurii necesare campionatului, inclusiv a vehiculelor, în cel mai apropiat port, minimizând amprenta Extreme E. În plus, facilitează cercetarea ştiinţifică în laboratorul de la bord.

Extreme E foloseşte în premieră o tehnologie nouă a celulelor de combustibil cu hidrogen, care va permite încărcarea flotei din competiţie folosind energie cu emisii zero. Această soluţie inovatoare de la AFC Energy foloseşte apă şi soare pentru a genera energie cu hidrogen. Procesul nu are emisii de carbon, iar singurul produs secundar va fi apa, care va fi utilizată în alte scopuri, la faţa locului.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.