Datele publicate miercuri de către Eurostat arată că 34% dintre români erau expuşi, în anul 2022, riscului de sărăcie şi excluziune socială, aceasta fiind cea mai mare valoare înregistrată în rândul ţărilor membre ale UE anul precedent. România este urmată de către Bulgaria, cu 32%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform datelor furnizate miercuri de către Eurostat, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială a fost înregistrat în România (34%), Bulgaria (32%), Grecia şi Spania (ambele cu 26%). Pe de altă parte, cele mai mici ponderi au fost înregistrate în Cehia (12%), Slovenia (13%) şi Polonia (16%).

În 2022, 95,3 milioane de persoane din UE (22% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială şi prin urmare trăiau într-o gospodărie care se confrunta cu cel puţin una dintre cele trei situaţii - risc de sărăcie, deprivare materială şi sociala severă şi /sau trăiau într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.

Potrivit Eurostat, cifrele au rămas relativ stabile comparativ cu 2021, când 95,4 milioane de persoane din UE (22% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.