Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, şi Ardian, o companie de investiţii private, lider mondial, au pus bazele unei companii mixte pentru a gestiona proiectele de stocare în baterii ale Enel X în Canada, companie mixtă care include în prezent zece proiecte pentru o capacitate de aproximativ 30 MW, fiind dedicată operării şi dezvoltării proiectelor de stocare în baterii în Ontario, Canada.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, şi Ardian, o companie de investiţii private, lider mondial, au pus bazele unei companii mixte pentru a gestiona proiectele de stocare în baterii ale Enel X în Canada şi pentru a sprijini accelerarea dezvoltării unor proiecte similare în ţară", a anunţat grupul italian.

Ardian Infrastructure deţine 80% din parteneriat, în timp ce Enel X deţine restul de 20% şi va continua să gestioneze operaţiunile şi mentenanţa tuturor proiectelor, precum şi dezvoltarea de proiecte viitoare.

"Sistemele de stocare în baterii reprezintă un element cheie în tranziţia către un sistem energetic decarbonizat, deoarece facilitează flexibilitatea şi stabilitatea reţelelor şi ne angajăm să împuternicim clienţii pentru a contribui la trecerea către aceste tehnologii. Acest parteneriat cu Ardian Infrastructure reprezintă un pas important care va continua să sprijine extinderea soluţiilor inovatoare de eficienţă energetică pe piaţa nord-americană. În parteneriat cu Ardian, combinăm puterea noastră financiară şi expertiza industrială a Enel X pentru a crea şi mai multă valoare pentru clienţii noştri şi pentru a accelera dezvoltarea noastră în regiune”, a declarat Francesco Venturini, CEO al Enel X.

La rândul lor, reprezentanţi Ardian spun că această investiţie consolidează poziţia companiei drept jucător de top în sectorul energiei durabile din America.

"Acest parteneriat recent, primul pentru noi în Canada, marchează un pas înainte important în diversificarea portofoliului nostru de energie durabilă în sectorul de stocare în baterii, care se bucură de o creştere rapidă. Depozitarea în baterii behind-the-meter este o componentă convingătoare a ecosistemului energetic durabil, deoarece permite utilizatorilor să stocheze energia electrică atunci când este mai puţin costisitoare şi să o consume atunci când costurile din reţea sunt cele mai ridicate. Suntem încântaţi să colaborăm cu Enel X pentru a accelera dezvoltarea acestei companii mixte, iniţial în Canada, iar pe termen lung în America”, a declarat Stefano Mion, senior managing director şi co-head Ardian Infrastructure SUA.

Conform acordului, o companie dedicată, deţinută în proporţie de 80% de Ardian Infrastructure şi de 20% de Enel X, a fost înfiinţată pentru a gestiona proiectele de stocare în baterii din Canada incluse în prezent în compania mixtă, pentru o capacitate de circa 30 MW.

Portofoliul de stocare în baterii este compus din zece locaţii de active în Ontario şi include două proiecte separate de 10 MW/20 MWh care urmează să înceapă operaţiunea comercială în 2021. Prin acest parteneriat, compania Enel X va continua să construiască, să opereze şi să întreţină aceste proiecte şi va fi responsabilă pentru dezvoltarea proiectelor viitoare.

"Parteneriatul cu Ardian este în acord cu angajamentul Enel X de a încuraja implementarea de soluţii de servicii energetice de ultimă generaţie pentru clienţii comerciali şi industriali (C&I), utilizând oferta de servicii integrate a companiei pentru clienţii finali. Toate proiectele de stocare ale Enel X utilizează software-ul de optimizare a resurselor energetice distribuite (DER) al companiei, care are capacitatea unică de a maximiza potenţialul de câştig în mai multe cazuri de utilizare, cum ar fi programele de gestionare a cererii şi a energiei. Prin sprijinul financiar al Ardian, platforma va permite clienţilor C&I să implementeze echipamente de stocare a energiei de ultimă generaţie, destinate eficientizării consumului de energie şi a infrastructurii", arată Enel X.

Enel X în America de Nord gestionează peste 10,5 miliarde de dolari americani în cheltuieli anuale legate de energie pentru aproximativ 4.500 de clienţi de afaceri, acoperind peste 35.000 de locaţii. Compania are aproximativ 4,7 GW de capacitate de echilibrare a reţetei prin managementul consumului de energie şi peste 70 de proiecte de stocare behind-the-meter în funcţiune sau sub contract.

Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare şi soluţii digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, case, industrii şi mobilitate electrică. Compania este lider global în domeniul serviciilor energetice avansate, gestionând soluţii de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW, gestionată la nivel global, o capacitate de stocare instalată de 110 MW iar, în sectorul mobilităţii electrice, în jur de 80.000 de puncte publice şi private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Ardian este o casă de investiţii private, lider mondial, cu active de 100 de miliarde de dolari americani gestionate sau consiliate în Europa, America şi Asia. Compania este deţinută majoritar de angajaţii săi. Păstrează antreprenoriatul la bazele companiei şi se concentrează pe furnizarea de performanţe investiţionale bazei sale de investitori globali.

Ardian deţine o reţea cu peste 690 de angajaţi care lucrează în cincisprezece birouri din întreaga Europă (Frankfurt, Jersey, Londra, Luxemburg, Madrid, Milano, Paris şi Zurich), America (New York, San Francisco şi Santiago) şi Asia (Beijing, Singapore, Tokyo şi Seul). Adtian administrează fonduri în numele a aproximativ 1.000 de clienţi, prin cinci piloni de expertiză în investiţii: fondul de fonduri, fonduri directe, infrastructură, piaţa imobiliară şi datoria privată.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.