Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, luni, începerea lucrărilor de construcţie pentru puţul de lansare a TMB-urilor care vor săpa tunelurile necesare pentru metrou. Se va săpa la maxim 24 de metri, astfel încât utilajele de mari dimensiuni să poată fi coborâte în subteran şi apoi montate. Undeva spre finalul lunii septembrie ar putea începe efectiv săpăturile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Metroul de la Cluj intră în faza subterană. Astăzi încep lucrările de construcţie a puţului de lansare a maşinilor care vor fora în subteran pentru cele două tuneluri pentru metroul de la Cluj. Această lucrare este de maximă complexitate şi precizie. De aceea, ea presupune implicarea a peste 150 de proiectaţii şi ingineri care au lucrat şi lucrează pentru ca aceste lucruri să se întâmple. Peste 40 de avize de fiecare dată sunt necesare când începe fiecare etapă în derularea procesului metroului de la Cluj”, a anunţat, luni, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Acesta a precizat că lucrarea nu este simplă şi nu se face peste noapte.

”Se va lucra la o adâncime de maxim 24 de metri, astfel încât cele două maşini de forat, acele TBM-uri, Turning Boarding Machine, să fie introduse bucată cu bucată în subteran, vor fi asamblate în subteran si dupa aceea vor incepe lucrarile effective”, a mai precizat Boc.

Săpăturile au loc între două dintre cele şapte staţii ale viitorului metrou.

”Când vă întrebaţi ce fac cei peste 150 de ingineri şi proiectanţi, ei nu lucrează doar la grinda de ghidaj sau doar la puţul de lansare. Ei lucrează şi la corelea tuturor celorlalte date tehnice pentru cele şapte staţii şi repet când v-am vorbit de peste 40 de avize, toate cu o complexitate deosebită, repet asta înseamnă o colaborare interdisciplinară foarte mare”, a mai declarat Boc.

Operaţoiunile vor dura în jur de o lună de zile, iar undeva spre finalul luniis eptembrie ar putea ăncepe săpăturile efective.

Boc a precizat că metroul de la Cluj are contract de finanţare semnat până în 2031.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.