Societatea Energetică Electrica SA a obţinut avizele tehnice de racordare la reţeaua electrică (ATR) pentru 17 noi proiecte de stocare a energiei electrice în baterii, cu o capacitate totală de aproximativ 700 MWh. Acestea urmează să fie puse în funcţiune până la sfârşitul anului 2027.
"Cei 700 MWh pentru care am obţinut ATR-urile demonstrează că Electrica transformă strategia 2030 în proiecte concrete. Stocarea întăreşte securitatea şi flexibilitatea sistemului energetic, accelerează integrarea surselor regenerabile şi valorifică eficient activele patrimoniale. Intenţionăm punerea în funcţiune a acestora până la sfârşitul anului 2027, consolidând astfel rolul Electrica în tranziţia energetică a României", a declarat Alexandru-Aurelian Chiriţă, director general Electrica.
Compania şi-a informat, marţi, investitorii şi piaţa de capital cu privire la obţinerea avizelor tehnice de racordare la reţeaua electrică (ATR) pentru 17 noi proiecte de stocare a energiei electrice în baterii (BESS - Battery Energy Storage Systems), cu o capacitate totală de circa 700 MWh.
"Obţinerea avizelor de racordare reprezintă o etapă cheie în dezvoltarea proiectelor, confirmă soluţia tehnică de conectare la reţea şi condiţiile aferente şi permite avansarea către proiectare, autorizare şi execuţie", se arată într-un comunicat al Electrica.
Acest pas marchează o evoluţie concretă a programului de dezvoltare a capacităţilor de stocare anunţat de Electrica în data de 17 octombrie 2025, parte din Strategia Electrica 2030 - Strategia pentru un viitor sustenabil şi inovator, cu ţintă de 1 GW producţie şi cel puţin 900 MWh stocare.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, fiind în acelaşi timp şi un furnizor important de servicii energetice la nivel naţional.
