Compania ELCEN anunţă, joi, că urmăreşte să diversifice activităţile, în domeniul producerii de energie atât pe gaz, cât şi din surse regenerabile. ”Facem toate eforturile să accelerăm investiţiile în modernizarea sistemului de încălzire centralizată din Bucureşti”, au transmis oficialii companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un sentiment de urgenţă domină industria energetică. Direcţionate către surse regenerabile, companiile caută alternative paralele pentru a-şi consolida viitorul. Fie că vorbim despre centrale termoelectrice pe bază de gaz natural, de pompe de căldură, de valorificarea potenţialului geotermal, de panouri fotovoltaice, încălzirea (şi răcirea) în sistem centralizat e cea mai eficientă soluţie şi singura care poate recupera energia din procese industriale şi poate folosi optim energia regenerabilă pentru încălzire”, a transmis, joi, ELCEN, într-un comunicat de presă.

Compania precizează că studiază oportunităţile de diversificare a activităţii companiei în domeniul producerii de energie atât pe gaz, cât şi din surse regenerabile (energie geotermală, solară, biogaz) în contextul obiectivelor şi ţintelor energetice ale UE.

”Ne uităm la bunele practici din alte capitale europene, precum şi din România şi facem toate eforturile să accelerăm investiţiile în modernizarea sistemului de încălzire centralizată din Bucureşti bazat pe cogenerare de înaltă eficienţă (în termeni simplişti: cu aceeaşi cantitate de combustibil produce şi energie termică, şi energie electrică). Odată cu discuţiile tot mai aprinse despre securitatea energetică şi costurile energiei, consolidarea energeticii pe plan local şi naţional devine un imperativ”, a mai transmis compania.

Potrivit acesteia, energia geotermală nu numai că poate furniza electricitate, dar şi mai important – în context european – oferă o sursă de căldură binevenită.

”Sistemele de termoficare alimentate cu energie geotermală sunt deja active în diferite ţări ale lumii. La Oradea, se află în faza de implementare un proiect de valorificare a energiei geotermale în asociaţie cu pompe de căldură pentru producerea agentului termic pentru încălzire şi apă caldă. Energia geotermală ar putea oferi o alternativă reală care să asigure complementaritatea cu soluţiile adaptate nevoilor bucureştenilor”, au mai precizat oficialii ELCEN.

Potrivit acestora, fiecare leu sau euro investit în surse noi de producţie, precum şi în reţele termice, înseamnă eficienţă energetică, poluare redusă, pierderi mai mici pe reţea, costuri mai mici cu energia.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.