El Al, cea mai mare companie aeriană din Israel, a anulat toate zborurile către China, Hong Kong, Thailanda şi Italia şi a amânat lansarea mult-aşteptatului zbor direct către Tokyo. În plus, compania va concedia 1.000 de angajaţi din cauza îngrijorărilor legate de focarul de coronavirus şi de o scădere a cererii, scrie The Jerusalem Post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, compania aeriană naţională a Israelului îşi reduce numărul de zboruri efectuate către o serie de ţări, dar îşi consolidează zborurile spre Larnaca (Cipru), Barcelona, ​​Zurich şi Berlin.

"Facem ajustări la programul de zbor", a anunţat compania El Al.

Lansarea mult aşteptată a unei rute non-stop către Tokyo era programată pentru 11 martie. 

Numeroase zboruri către destinaţii europene au fost anulate săptămâna aceasta, întrucât compania face "ajustări comerciale” în urma scăderii cererii.

De asemenea, compania El Al intenţionează să concedieze 1.000 de angajaţi permanenţi şi temporari în zilele următoare, întrucât a elaborat o serie de măsuri de reducere a costurilor, implementate pentru ”a asigura viitorul” companiei.

Cifra reprezintă aproape o şesime din întreaga forţă de muncă a companiei aeriene şi vine pe fondul unei scăderi severe a veniturilor ca urmare a epidemiei. În plus, directorii companiei vor suferi o reducere cu 20% a salariilor, având efect retroactiv, începând cu 1 martie.

El Al se aşteaptă ca veniturile să scadă cu 50 de milioane de dolari până la 70 de milioane de dolari, între ianuarie şi aprilie, din cauza "scăderii semnificative” a cererii şi ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse de Ministerul Sănătăţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.