Economia Turciei a crescut cu 7,3% în trimestrul trei, faţă de aceeali perioadă a anului trecut, în conformitate cu aşteptările, susţinută de consumul populaţiei, producţia manufacturieră şi exporturi, potrivit datelor oficiale, dar lira turcească rămâne un motiv de îngrijorare, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PIB-ul a avansat cu 2,7% comparativ cu trimestrul precedent, ajustat la sezon şi la calendar, arată datele Institutului de Statistică al Turciei.

Ira turcească a scăzut însă în acest an cu 43% în raport cu dolarul, fiind cotată în prezent la circa 13,08 unităţi pentru un dolar.

Analiştii au avertizat în privinţa impctului lirei asupra creşterii economice viitoare. Goldman Sachs şi-a revizuit în sens pozitiv estimarea privind creşterea economie turce pentru acest an de la 9,5% la 10,5%. Pentru 2022, banca a redus previziunea cu o jumătate de punct procentual, la un avans al PIB de 3,5%.

”Considerăm că cifrele referitoare la PIB publicate astăzi ne spun puţin despre ritmul activităţii economice în viitor, deoarece recenta depreciere a lirei este probabil să aibă un impact semnificativ asupra activităţii economice”, a spus Murat Unur, analist la Goldman Sachs.

Preşedintele Tayyip Erdogan, care este ferm împotriva unor rate ale dobânzilor mai mari, a declarat că Turcia va acorda prioritate creşterii, ocupării forţei de muncă şi investiţiilor, sugerând că rata de schimb şi inflaţia ar putea evolua şi mai sus.

Banca centrală şi-a redus dobânda de politică monetarp cu patru puncte procentuale, până la 15%, din septembrie, ca parte a unui ciclu de relaxare despre care economiştii spun că este imprudent, având în vedere accelerarea inflaţiei la 20% şi deprecierea lirei.

”Ratele mai scăzute ale dobânzilor ar putea genera o creştere ridicată a PIB-ului real, dar cu preţul unei monede mai slabe, o inflaţie mai mare şi preocupări pe termen mai lung cu privire la stabilitatea macrofinanciară”, a declarat Tim Ash, un observator veteran al Turciei la BlueBay Asset Management.

Creşterea economică anuală pentru trimestrul al doilea a fost revizuită de la 21,7% la 22%, reflectând revenirea puternică după eliminarea restricţiilor legate de pandemia de Covid-19.

Analiştii intervievaţi de Reuters anticipează un avans al PIB de 9,5% în 2021, în pofida aşteptărilor că lira slabă şi inflaţia vor afecta creşterea în lunile următoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.