E-Distribuţie Muntenia, parte din grupul Enel, a anunţat, miercuri, că a investit 24,35 milioane de lei (5,1 milioane euro) în construcţia a două noi linii electrice subterane de înaltă tensiune în Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Investiţia a fost realizată pentru a spori capacitatea reţelei şi a îmbunătăţi calitatea serviciului de distribuţie şi siguranţa în alimentarea cu energie electrică a peste 100.000 de clienţi din zona centrală şi nordică a oraşului, potrivit companiei.

”Astfel, E-Distribuţie Muntenia a finalizat la începutul acestui an proiectul privind înlocuirea completă a liniei electrice subterane de înaltă tensiune (110 kV) care asigură conexiunea între staţiile de transformare Bucureşti Nord şi Bucureşti Centru, ambele aparţinând E-Distribuţie Muntenia”, se arată în comunicat.

Capacitatea de transport a liniei a fost majorată de peste 2 ori, de la 76 MVA (Mega Volt Amper) la 180 MVA, îmbunătăţind siguranţa în funcţionare a reţelei de distribuţie precum şi capacitatea de racordare a viitorilor noi clienţi din zona centrală şi de nord a Capitalei. Linia are o lungime de 3,1 km, iar investiţia s-a ridicat la 6,55 milioane lei, potrivit companiei.

De asemenea, E-Distribuţie Muntenia a pus în funcţiune anul trecut o linie electrică subterană de 110kV complet nouă între staţia de transformare Fundeni (aparţinând operatorului de transport) şi staţia Bucureşti Nord.

”Această nouă linie, în lungime de 10,27 kilometri, asigură o conexiune deosebit de importantă între zona de Sud şi zona de Est a Municipiului Bucureşti, ce permite alimentarea rapidă a consumatorilor din cele două zone ale reţelei de distribuţie, în cazul unor eventuale indisponibilităţi în instalaţiile operatorului de transport. Investiţia s-a ridicat la 17,8 milioane de lei şi a presupus inclusiv finanţarea lucrărilor de construcţie a celulelor de 110 kV pentru racordul la bara de înaltă tensiune în staţia menţionată a operatorului de transport”, se arată în comunicat.

Staţiile de transformare Bucureşti Nord şi Bucureşti Centru asigură împreună alimentarea cu energie electrică a circa 105.000 clienţi, atât rezidenţiali cât şi instituţii centrale şi locale ale statului român şi reprezentanţe diplomatice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.