DSP a deschis, miercuri, mai multe puncte de control pe Aeroportul Henri Coandă, ceea ce duce la scurtarea timpului de aşteptare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Începând de azi, 10 martie, pe fluxul de sosiri internaţionale al aeroportului Henri Coandă, vor funcţiona 8 puncte de control ale DSP, faţă de 3 până acum. Aceasta va conduce la scurtarea substanţială a timpului de aşteptare la control pentru pasagerii care sosesc din ţări aflate pe lista galbenă”, a trasmis, miercuri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Sursa citată a precizat că identificarea resurselor necesare pentru suplimentarea personalului DSP din aeroport s-a realizat prin implicarea directă a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Transporturilor şi infrastructurii alături de cei ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai CN Aeroporturi Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.