Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare este cu un pas mai aproape de realizare, anunţă Consiliul Judeţean Satu Mare, după ce Consiliul Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării a emis aviz favorabil pentru studiul de fezabilitate al investiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Consiliul Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării a emis aviz favorabil pentru studiul de fezabilitate al Drumului Expres Satu Mare – Baia Mare. Documentul, semnat de ministrul Cseke Attila, reprezintă ultima etapă înainte ca indicatorii tehnico-economici ai proiectului să fie supuşi aprobării într-o viitoare şedinţă de Guvern”, anunţă CJ Satu Mare.

Această nouă etapă aduce tot mai aproape realizarea unei conexiuni rapide şi moderne între cele două municipii.

Noul drum expres va avea o lungime de 59,17 km, 2 benzi pe sens, 7 noduri rutiere, 35 de pasaje şi 18 poduri.

De-a lungul drumului expres sunt prevăzute două perechi de parcări de scurtă durată, un Centru de Întreţinere şi Coordonare şi un spaţiu de servicii tip S1.

Valoarea totală a investiţiei este de 5,93 miliarde lei. Finanţarea proiectului este preconizată a se realiza din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Durata de execuţie a lucrărilor este estimată la 42 de luni.

După ce proiectul va parcurge tot circuitul de avizare, CNAIR va pregăti documentaţia de achiziţie publică pentru proiectare şi execuţie. Termenul estimat pentru lansarea licitaţiei este primul trimestru al anului 2026.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.