Doi cerbi tineri au fost filmaţi când îşi încearcă forţa coarnelor într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Mălini, imaginile fiind postate online.
Romsilva distribuie, marţi, imagini cu doi cerbi tineri, surprinşi de o cameră de monitorizare a faunei sălbatice, într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Mălini.
Cei doi îşi testează, mai în joacă, mai în serios, forţa coarnelor.
Cerbul are habitatul în zone montane sau deluroase cu păduri întinse, care asigură condiţiile de linişte, adăpost şi hrană.
Potrivit specialiştilor, este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri.
Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







