Operatorul de telefonie mobilă Deutsche Telekom a lansat un nou joc pentru telefoane mobile, Sea Hero Quest, conceput împreună cu cercetători şi dezvoltatori de jocuri, în care fiecare două minute de joc echivalează cu cinci ore de cercetare în domeniul demenţei, potrivit datelor prezentate miercuri de către reprezentanţii Telekom România, subsidiara Deutsche Telekom din România, la o conferinţă de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Demenţa este o boală care va afecta 135 milioane de oameni la nivel global până în 2050, potrivit raportului The Global Impact of Dementia (2013-2050).

Această afecţiune erodează capacitatea oamenilor de a-şi forma noi amintiri, iar cei bolnavi ajung deseori izolaţi şi dezorientaţi. Unele dintre primele efecte pe care le resimt cei afectaţi este limitarea abilităţilor de conştientizare a spaţiului şi îşi pierd capacitatea de a se orienta chiar şi în locurile bine cunoscute.

În jocul Sea Hero Quest, fiecare două minute de joc echivalează cu cinci ore de cercetare în domeniul demenţei, potrivit datelor prezentate de oficialii companiei.

”Fiecare secundă de joc poate fi transpusă de experţi în date ştiinţifice, pe măsură ce jucătorii îşi croiesc drum printr-un labirint uriaş de insule şi iceberg-uri”, se arată în comunicat.

Astfel, dacă 100.000 de jucători joacă Sea Hero Quest pentru două minute, aceasta ehivalează cu peste 50 de ani de cercetare convenţională în laborator, potrivit calculelor făcute de reprezentanţii companiei.

Toate datele colectate vor fi anonimizate şi stocate în siguranţă în cadrul centrului de date T-Systems din Germania. Jocul este disponibil pe sistemele iOS şi Android şi poate fi descărcat gratuit.

La conferinţă au fost prezenţi şi ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, şi ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.