Dent Estet, unul din cei mai mari jucători din domeniul serviciilor de medicină dentară din România, a raportat o cifră de afaceri de 46,77 milioane lei în primele nouă luni, în creştere cu 34% faţă de perioada similară a anului trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din anul 2016, Dent Estet face parte din grupul MedLife, care deţine 60% din acţiuni, restul de 40% fiind în continuare deţinute de fondator, doctorul Oana Taban.

”Din punct de vedere business, grupul Dent Estet reconfirmă poziţia de lider al pieţei la nivel naţional şi continuă să se dezvolte respectând aceleaşi standarde şi protocoale de lucru în toate clinicile”, spune Mihai Marcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife.

Cea mai mare pondere în evoluţia cifrei de afaceri o reprezintă serviciile de implantologie dentară. Astfel, veniturile raportate pe acest segment au crescut cu 46% în primele nouă luni ale lui 2019 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018. De asemenea, se înregistrează majorări continue şi în ceea ce priveşte numărul de pacienţi noi şi vizitele în clinici, de 24% faţă de aceeaşi perioadă raportată în 2018.    

”Rezultatele indică o performanţă dublă faţă de estimările de la începutul anului, atingând deja valoarea cifrei de afaceri pe întreg anul 2018”, spune Oana Taban, fondator & CEO al grupului Dent Estet.

Grupul Dent Estet include 10 clinici, 3 centre integrate de radiologie digitală, primul şi singurul departament ATI dintr-o clinică dentară din România, cu o echipă de 14 specialişti în anestezie, patru studiouri foto Future Smile Design, patru cabinete de psihologie şi un program educaţional de management medical. Suprafaţă totală a spaţiilor depăşeşte 3.500 metri pătraţi.

În cadrul grupului lucrează peste 350 de specialişti, dintre care 110 sunt medici.

”Evoluţia digitală a acestui domeniu a oferit contextul potrivit pentru dezvoltarea unui segment de servicii dentare premium, tot mai des accesat de către pacienţi. Ne bucurăm să vedem că piaţa devine concurenţială”, adaugă Taban.    

Dent Estet continuă planurile de dezvoltare a businessului şi are în vedere achiziţii şi parteneriate în noi oraşe din afara Bucureştiului, dar şi consolidarea activităţilor din clinicile deja existente.

Grupul a fost înfiinţat în anul 1999. Din anul 2016, Dent Estet face parte din grupul MedLife, unul din cei mai mari operatori privaţi de servicii medicale din România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.