Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, a anunţat miercuri că a obţinut o nouă finanţare europeană pentru o investiţie de peste 31 de milioane de lei în judeţul Vaslui, iar proiectul vizează modernizarea staţiilor de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din totalul finanţării, 23 milioane de lei sunt din fonduri UE şi de la bugetul naţional.

Până acum, compania a obţinut cofinanţări pentru proiecte a căror valoare totală este de peste 170 milioane lei, se arată într-un comunicat.

”Investiţia este cofinanţată cu aproximativ 19,5 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), precum şi cu aproximativ 3,5 milioane lei de la bugetul naţional, contribuţia companiei noastre fiind de peste 8 milioane lei”, menţinonează compania.

În cadrul proiectului vor fi modernizate staţiile de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni (110/20kV) din judeţul Vaslui prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, vor fi create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA (control şi achiziţie de date la distanţă) a celor cinci staţii de transformare.

Lucrările se vor derula pe o perioadă de patru ani şi au ca obiectiv principal creşterea siguranţei preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantităţii de energie electrică nelivrată şi reducerea costurilor de mentenanţă a reţelei de distribuţie.

În acelaşi timp, calitatea serviciului de distribuţie va fi îmbunătăţită pentru peste 40.000 de clienţi care sunt alimentaţi din staţiile incluse în proiect.

Începând din 2012 au fost implementate patru proiecte cu finanţare europeană, altele cinci fiind în derulare, vizând continuarea investiţiilor în modernizarea reţelei de electricitate, montarea contorizării inteligente, formarea resurselor umane şi securitatea cibernetica a sistemului de distribuţie.

Compania are şi alte proiecte în derulare. Astfel, un proiect similar celui din judeţul Vaslui, în valoare de peste 16 milioane de lei, urmăreşte modernizarea şi integrarea în SCADA a staţiilor de transformare Hârlău, Paşcani şi Gorban din judeţul Iaşi.

O investiţie în valoare de peste 45 milioane lei, prin care se vor monta contoare inteligente la 10.000 de clienţi, se derulează în municipiul Iaşi. În cadrul lucrărilor, reţeaua de joasă tensiune va fi modernizată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1800 de tablouri electrice (firide). În acelaşi timp, vor fi implementate infrastructura hardware şi aplicaţiile software necesare funcţionării sistemului de măsurare inteligent.

Începând din aprilie 2019, compania a demarat şi un proiect cu finanţare din Programul Operaţional Capital Uman care va contribui la formarea profesională a unui grup de peste 200 de angajaţi, în contextul dinamicii pietei muncii, generată de retehnologizare, cresterea competitivităţii şi nevoilor clienţilor.

De asemenea, prin două proiecte cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei a fost modernizat sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţele Iaşi şi Cluj. În municipiul Iaşi şi zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei care a vizat îmbunătăţirea tehnologică a reţelei de gaze naturale, presiune medie, precum şi modernizarea unor staţii de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA.

Totodată, în municipiul Cluj-Napoca a fost modernizată reţeaua de distribuţie gaze naturale (conducte şi branşamente) în cadrul unui proiect cu o valoare de aproximativ 35,1 milioane de lei, cofinanţat cu fonduri europene.

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2 miliarde de euro.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.