DCA România, unul dintre cei mai mari cumpărători şi colectori de creanţe din ţară, a anunţat marţi că şi-a deschis primul call centre în afara Bucureştiului, compania alegând Craiova după ce a analizat în total 10 oraşe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mărimea populaţiei şi segmentarea pe categorii de vârstă, mediul educaţional universitar (număr de universităţi publice dar şi private, precum şi nivelul lor de performanţă şi competenţă), rata şomajului şi nivelul salariului mediu net sunt criteriile care au situat Craiova pe primul loc”, se arată în comunicat.

Oraşul s-a evidenţiat cu cel mai ridicat procentaj al persoanelor din categoria de vârstă 15-49 de ani (54% din total) şi prin existenţa a două universităţi publice şi una privată, potrivit companiei. La diferenţă mică, s-au aflat Galaţi şi Piteşti, însă în final distanţa mai mică faţă de Bucureşti şi numărul mai mare de studenţi au înclinat balanţa în favoarea Craiovei.

Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Focşani, Constanţa, Galaţi, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Drobeta Turnu Severin şi Alba Iulia au fost celelalte oraşe analizate.

”Extinderea operaţiunilor într-un alt oraş – mai mic – unde fluctuaţia personalului este considerabil mai mică faţă de Bucureşti este o acţiune firească, venită odată cu dezvoltarea companiei. Această mişcare denotă stabilitate şi reprezintă o certitudine în plus a faptului că poziţionarea companiei noastre în top 5 cele mai importante companii de pe piaţa colectării de creanţe din România este obţinută prin mişcări strategice şi viziune pe termen lung”, a spus Andreea Moroşanu, director de operaţiuni în cadrul DCA România.

Compania a reuşit să se extindă într-un context foarte dificil al pieţei forţei de muncă, consideră Gabriela Dobre, director de resurse umane în cadrul aceleiaşi companii.

“Într-un context foarte dificil al pieţei forţei de muncă, am reuşit să susţinem expansiunea numărului de colegi aplicând reguli de tip best practice în HR valabile la nivel global. Una dintre cele mai apreciate practici în organizaţie este organizarea de concursuri interne bazate pe reguli de transparenţă şi competitivitate onestă pentru orice poziţie care devine disponibilă în detrimentul numirilor directe. Astfel, gradul de încredere a echipei în managementul companiei este foarte ridicat. În plus, pentru o companie de dimensiunea DCA România, am investit în foarte multe traininguri în ultimul an pentru colegi din toate nivelurile organizaţiei, menite să crească gradul de fericire a oamenilor”, a explicat Gabriela Dobre.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.